Decizii ale Consiliului de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare - 23 iulie 2024

În cadrul şedinţei din 23 iulie 2024, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF) a aprobat următoarele decizii aferente protecţiei consumatorilor, inter alia:

Protecţia consumatorilor:

• În cadrul procedurii administrative iniţiate prin petiţia depusă de către un consumator, CNPF a verificat respectarea legislaţiei în domeniul contractelor de credit încheiate cu creditorul „FINANCECASA” SRL. În principal, a fost constatată încălcarea art. 15 alin. (7) lit. a) din Legea nr. 202/2013 privind contractele de credit pentru consumatori, în partea ce ţine de calcularea dobânzii aferente creditelor acordate. De asemenea, a fost constată încălcarea prevederilor art. 23 alin. (1) din aceeaşi lege, aferent aplicării formulei de calcul a dobânzii anuale efective. Autoritatea de supraveghere a solicitat creditorului restituirea tuturor plăţilor prevăzute în contractele de credit (dobânzi, comisioane, taxe, penalităţi, dobânzi de întârziere şi orice alt tip de plăţi), cu excepţia sumei iniţiale debursate.

• În cadrul procedurii administrative iniţiate la petiţia depusă de către un consumator, aferente Contractului de credit cu dobândă, CNPF a verificat respectarea legislaţiei în domeniul contractelor de credit încheiate cu creditorul OCN „CREDIT AUTO” SRL. În acest sens, a fost constatată încălcarea mai multor cerinţe prestabilite de Legea nr. 202/2013, inclusiv caracterul abuziv al unor clauze contractuale prin care se stabileşte modificarea dobânzii contractuale, clauze cu privire la garanţii personale, precum şi răspunderea părţilor. Totodată, CNPF urmează să înainteze o acţiune în instanţa de judecată în vederea solicitării constatării nulităţii clauzelor care contravin prevederilor Legii nr. 202/2013, precum şi a clauzelor abuzive constatate.

Direcţia generală comunicare şi educaţie financiară a CNPF

Numarul ziarului: 
Nr.30 (1056) от 31 июля 2024