Decizii ale Consiliului de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare - 2 iulie 2024

În cadrul şedinţei din 2 iulie 2024, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF) a aprobat o serie de decizii aferente protecţiei consumatorilor şi pieţei de capital, inter alia:

Protecţia consumatorilor:

• În contextul procedurii administrative iniţiate la petiţia depusă de către un consumator, CNPF a constatat încălcarea de către OCN „CASH&GO” SRL a art. 15 alin. (7) lit. a) din Legea nr. 202/2013 privind contractele de credit pentru consumatori, în partea ce ţine de calcularea dobânzii aferente creditelor acordate. De asemenea, a fost constatată încălcarea de către creditor a prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea prenotată, aferent aplicării formulei de calcul a dobânzii anuale efective. Autoritatea de supraveghere a prescris entităţii menţionate restituirea tuturor plăţilor prevăzute în contractul de credit (dobânzi, comisioane, taxe, penalităţi, dobânzi de întârziere şi orice alt tip de plăţi), cu excepţia sumei iniţiale debursate.

Reglementare:

• Proiectul de modificare a Regulamentului privind serviciile şi activităţile de investiţii, aprobat prin Hotărârea CNPF nr. 49/3/2015, amendarea căruia este determinată de apariţia unui nou actor pe piaţa de capital, denumit „consultant de investiţii” potrivit articolului 37¹ din Legea nr. 171/2012 privind piaţa de capital. Scopul principal al proiectului dat constă în ajustarea cadrului normativ subsecvent prevederilor Legii prenotate, prin determinarea condiţiilor de exercitare a statutului organizaţio­nal-funcţional oferit consultantului de investiţii, şi reglementarea în mod adecvat a activităţii subiecţilor Regulamentului. Proiectul urmează să fie remis spre avizare şi consultare autorităţilor publice competente şi părţilor interesate.

Autorizare:

• Autorizarea reorganizării Firmei de Producţie şi Comerţ „N.D. TRADING FIRM INTL” SA, prin transformare în societate cu răspundere limitată.

• Înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare a:
– rezultatelor emisiunii a V-a de obligaţiuni, din cadrul Programului de ofertă, ale Băncii Comerciale „MOLDOVA-AGROINDBANK” SA, în sumă de 97 620 000 lei, în număr de 4 881 de obligaţiuni nominative de clasa a VI-a, cu valoarea nominală de 20 000 lei per obligaţiune, cu termenul de circulaţie de 3 ani, cu rata dobânzii flotantă, conectată la rata medie ponderată a dobânzilor la depozitele noi atrase total pe sectorul bancar (în monedă naţională), cu termenul de la 6 până la 12 luni, publicată pe pagina web oficială a Băncii Naţionale a Moldovei (www.bnm.md) la data primei zile a perioadei de derulare a ofertei publice, ce constituie 3,48% şi care se modifică anual la aceeaşi dată (lună şi zi) când a început perioada de derulare a ofertei + marja fixă de 1%, fiind achitată lunar.
– restructurării emisiunii anterioare de valori mobiliare, plasate de societatea pe acţiuni „AUGUST”, prin majorarea valorii nominale a unei acţiuni ordinare nominative de la 10 lei la 22 lei, şi majorarea capitalului social cu 338 340 lei, din contul capitalului propriu. Capitalul social al societăţii, după restructurare şi majorare, va constitui 620 290 lei, divizat în 28 195 de acţiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 22 lei.
– restructurării emisiunii anterioare de valori mobiliare, plasate de ÎNTREPRINDEREA DE CONSTRUCŢIE ŞI MONTAJ „PILOT” SA, prin majorarea valorii nominale a unei acţiuni ordinare nominative de la 18 lei la 20 lei, şi majorarea capitalului social cu 60 192 lei, din contul capitalului propriu. Capitalul social al societăţii, după restructurare şi majorare, va constitui 601 920 lei, divizat în 30 096 de acţiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 20 lei.

• Radierea din Registrul emitenţilor de valori mobiliare, în rezultatul lichidării, a valorilor mobiliare emise anterior de societatea pe acţiuni pentru Reparaţia şi Deservirea Tehnicii „AGROSERVICE”.

Direcţia generală comunicare şi educaţie financiară a CNPF

Numarul ziarului: 
Nr.27 (1053) din 10 iulie 2024