În cadrul şedinţei din 19 august 2025, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF) a adoptat o serie de decizii aferente protecţiei consumatorilor şi pieţei de capital, inter alia:
• Înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare a rezultatelor emisiunii suplimentare de acţiuni ale Societăţii pe acţiuni „Drumuri-Străşeni” în sumă de 748 800 lei, în număr de 74 880 de acţiuni ordinare nominative, din contul mijloacelor nebăneşti. Capitalul social al societăţii, după majorare, va constitui 35 565 880 lei, divizat în 3 556 588 de acţiuni ordinare nominative de clasa I, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 10 lei.
• În urma unei petiţii depuse de un consumator, în raport cu OCN „OK CREDIT” SRL, CNPF a constatat clauze abuzive în contractul de fidejusiune, care obligă fidejusorul să informeze imediat împrumutătorul în cazul în care bunurile sale sunt supuse sechestrului sau litigiu, şi îi restricţionează încheierea altor contracte de împrumut sau garantare fără acordul împrumutătorului. În conformitate cu atribuţiile sale legale, autoritatea de supraveghere urmează să înainteze o acţiune în instanţă pentru constatarea nulităţii clauzelor abuzive.
• CNPF a constatat mai multe neconformităţi ale OCN „CREDITBUN” SRL cu prevederile Legii nr.202/2013 privind contractele de credit pentru consumatori şi Legii nr.105/2003 privind protecţia consumatorilor, la sesizarea unui consumator. Printre abaterile identificate se numără: exprimarea necorespunzătoare a ratei dobânzii sub formă de procent zilnic, şi nu anual, ceea ce afectează transparenţa costului creditului; lipsa adresei intermediarului de credit în contractul de credit; informaţiile precontractuale nu respectă formularul-tip din anexa nr. 1 a legii speciale; absenţa prevederilor privind dreptul şi procedura de rambursare anticipată. Totodată, creditorul a omis includerea onorariilor intermediarului în calculul Dobânzii Anuale Efective (DAE), ceea ce a dus la prezentarea unor valori eronate şi la inducerea în eroare a consumatorilor cu privire la costul real al creditului. CNPF a calificat aceste acţiuni drept practici comerciale incorecte şi a dispus interzicerea utilizării acestora de către OCN „CREDITBUN” SRL.
• Consiliul de administraţie al CNPF a respins Cererea prealabilă, depusă de BC „COMERŢBANK”, prin care se solicita anularea unei Hotărâri anterioare a CNPF de constatare a caracterului abuziv al unei clauze în cadrul unui contract de depozit cu dobândă flotantă pe perioadă determinată. În urma analizei circumstanţelor de fapt, CNPF şi-a menţinut constatările privind caracterul abuziv al clauzei care permite băncii să modifice unilateral rata dobânzii, fără criterii clare, pe motiv că argumentele prezentate nu sunt suficiente pentru a răsturna hotărârea iniţială.
• Revocarea restricţiei aplicate anterior în raport cu Societatea pe acţiuni „Cicec”, urmare a îndeplinirii de către această entitate a obligaţiei legale privind ţinerea registrului deţinătorilor de valori mobiliare, conform legislaţiei în vigoare.
Direcţia generală comunicare şi educaţie financiară a CNPF