În cadrul şedinţei din 6 iulie 2022, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), potrivit obiectivelor de bază şi atribuţiilor conferite de legea-cadru, a aprobat o serie de decizii aferente pieţei financiare nebancare, inter alia:
• Proiectul Regulamentului privind activitatea de depozitare a activelor fondului de pensii facultative, care stabileşte reglementări privind serviciile şi activităţile depozitarului, procedura de avizare în cazul înlocuirii depozitarului şi modul de transmitere a activelor către un alt depozitar. Documentul urmează să fie remis spre avizare şi consultare autorităţilor publice şi părţilor interesate, precum şi plasat pe pagina web a CNPF.
• Aprobarea în calitate de entitate de audit a Întreprinderii Mixte Moldo-Engleze „FIRST AUDIT INTERNATIONAL” SA şi a membrilor echipei acesteia în scopul efectuării misiunilor de audit obligatoriu pentru perioada de gestiune aferentă anului 2022 în cadrul Companiei „INTACT ASIGURĂRI GENERALE” SA.
• Aprobarea în calitate de entitate de audit a companiei „BDO Audit&Consulting” SRL şi a membrilor echipei acesteia în scopul efectuării misiunilor de audit obligatoriu pentru perioada de gestiune aferentă anului 2022 în cadrul CA „DONARIS VIENNA INSURANCE GROUP” SA.
• Aprobarea numirii dnei Anastasia Chistol în calitate de conducător al Reprezentanţei Hânceşti a „MOLDASIG” SA, cu eliberarea avizului corespunzător.
• Aprobarea preţului de vânzare conform actelor de reevaluare a valorilor mobiliare deţinute de administratorii fiduciari „BV Fiduciar Invest” SA, „Econ-Renaştere” SA şi „Compania Fiduciară a Feroviarilor” SA, care se expun la vânzare în modul stabilit de legislaţie.
• Înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare a:
– dării de seamă privind rezultatele emisiunii suplimentare de acţiuni ale Societăţii pe acţiuni „AVIS-NORD”, în sumă de 150 000 lei, în număr de 150 000 acţiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 1 leu, din contul mijloacelor băneşti;
– reducerii capitalului social al Companiei de Asigurări „GALAS” SA cu 4 986 828 lei prin micşorarea valorii nominale a acţiunilor emise de la 99 lei la 50 lei. Capitalul social al societăţii după reducere va constitui 5 088 600 lei, fiind divizat în 101 772 acţiuni ordinare nominative cu valoarea nominală de 50 lei;
– restructurării emisiunilor anterioare de valori mobiliare, plasate de Firma de Producţie şi Comerţ „FRĂŢIE-94” SA, şi majorarea capitalului social cu 471 405 lei prin majorarea valorii nominale a unei acţiuni ordinare nominative de la 10 lei la 43 lei din contul capitalului propriu. Capitalul social al societăţii după restructurarea emisiunii va constitui 614 255 lei, divizat în 14 285 acţiuni ordinare nominative de clasa I, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 43 lei;
– restructurării emisiunii anterioare de valori mobiliare, plasate de Societatea pe acţiuni pentru construcţii generale „MONTAJ”, şi majorarea capitalului social cu 507 150 lei prin majorarea valorii nominale a unei acţiuni ordinare nominative de la 10 lei la 60 lei din contul capitalului propriu. Capitalul social al societăţii după restructurarea emisiunii va constitui 608 580 lei, divizat în 10 143 acţiuni ordinare nominative de clasa I, cu valoarea nominală de 60 lei.
• Autorizarea reorganizării Societăţii pe acţiuni „LOGHIA” prin transformare în societate cu răspundere limitată.
• Iniţierea controlului tematic privind respectarea de către asigurători a prevederilor cadrului normativ primar ce reglementează activitatea de asigurare pentru clasele de asigurări generale (1, 2, 3, 8 şi 10), în partea ce ţine de încheierea contractelor de asigurare, conform condiţiilor de asigurare în limitele tarifului de asigurare şi a coeficienţilor de rectificare (primele de asigurare) notificaţi autorităţii de supraveghere, la situaţia din 30.06.2022.
• În vederea finalizării procedurii de lichidare a activităţii societăţii de registru „Registru Ind” SA, CNPF a luat act de acordurile bilaterale încheiate între compania respectivă şi societăţile de registru, care vor prelua şi asigura ţinerea registrelor deţinătorilor de valori mobiliare ai unor emitenţi.
Serviciul de presă al CNPF