Decizii ale Consiliului de administraţie al CNPF - 9 ianuarie 2024

În cadrul şedinţei din 9 ianuarie 2024, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, a aprobat o serie de decizii aferente protecţiei consumatorilor de servicii financiare şi pieţei de capital, în conformitate cu atribuţiile conferite de legea-cadru:

I. Protecţia consumatorilor:

• În contextul procedurii administrative iniţiate în cazul a 2 petiţii depuse de către consumatori, prin care s-a solicitat verificarea legalităţii acţiunilor OCN „U Capital” SRL în domeniul contractelor de credit pentru consumatori, autoritatea de supraveghere a verificat zece contracte încheiate între petiţionari şi compania de creditare menţionată. Ca rezultat, a fost constatată nerespectarea cerinţelor legale prestabilite de Legea nr. 202/2013 privind contractele de credit pentru consumatori, în particular, cu privire la calcularea dobânzii aferente creditelor acordate. Autoritatea a prescris aplicarea art. 15 alin. (9) şi alin. (9)1 din Legea nr. 202/2013, care prevede restituirea de către OCN „U Capital” SRL a tuturor plăţilor prevăzute în contracte (dobânzile, comisioanele, taxele, penalităţile, dobânzile de întârziere şi orice alt tip de plaţi), cu excepţia sumelor iniţiale debursate conform contractelor de credit.

II. Autorizare:

• Aprobarea preţului de vânzare conform actelor de evaluare a valorilor mobiliare deţinute de administratorii fiduciari CF „BV Fiduciar Invest” SA, CF „Econ-Renaştere” SA şi „Compania Fiduciară a Feroviarilor” SA.

• Aprobarea instituirii componenţei unei singure comisii de atestare, Comisia de atestare a specialiştilor în domeniul valorilor mobiliare, ca efect al transferării unor competenţe de reglementare şi supraveghere către Banca Naţională a Moldovei, şi aprobarea pe un termen de 2 ani a componenţei acesteia.

• Autorizarea reorganizării societăţii pe acţiuni „OPTIMEDFARM”, prin transformare în societate cu răspundere limitată.

• Autorizarea reorganizării socie­tăţii pe acţiuni „ROMARTA”, prin transformare în societate cu răspundere limitată.

• Înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare a:
– reducerii capitalului social al Companiei de Asigurări „GALAS” SA, cu 3 053 160 lei, prin micşorarea valorii nominale a unei acţiuni de la 50 lei la 20 lei. Capitalul social al societăţii după reducere va constitui 2 035 440 lei, fiind divizat în 101 772 acţiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală de 20 lei.
– rezultatelor primei emisiunii de obligaţiuni, din cadrul Programului de ofertă, al Băncii Comerciale „MOLDOVA-AGROINDBANK” SA, în sumă de 100 000 000 lei, în număr de 5 000 de obligaţiuni nominative de clasa VI, cu valoarea nominală de 20 000 lei per obligaţiune, cu termenul de circulaţie de 3 ani şi rata dobânzii flotantă, conectată la rata medie ponderată a dobânzilor la depozitele noi atrase total pe sectorul bancar (în monedă naţională), cu termenul de la 6 până la 12 luni, publicată pe pagina web oficială a Băncii Naţionale a Moldovei (www.bnm.md) la data primei zile a perioadei de derulare a ofertei publice, ce constituie 4,46% şi care se modifică anual la aceeaşi dată (lună şi zi) când a început perioada de derulare a ofertei + marja fixă de 1%, achitată lunar.
– restructurării emisiunii anterioare de valori mobiliare, plasate de societatea pe acţiuni „OLHIONIA”, prin majorarea valorii nominale a unei acţiuni ordinare nominative de la 5 lei la 15 lei, şi majorarea capitalului social cu 455 060 lei, din contul capitalului propriu. Capitalul social al societăţii după restructurare şi majorare va constitui 682 590 lei, divizat în 45 506 de acţiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 15 lei.

• Radierea valorilor mobiliare emise anterior de societatea pe acţiuni „UNNOLUCAS” din Registrul emitenţilor de valori mobiliare, în rezultatul reorganizării prin transformare în societate cu răspundere limitată.

Direcţia generală comunicare şi educaţie financiară a CNPF

Numarul ziarului: 
Nr.02 (1028) din 17 ianuarie 2024