În cadrul şedinţei ordinare din 29 martie 2022, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), potrivit misiunii şi atribuţiilor conferite de legea-cadru, a aprobat decizii aferente pieţei financiare nonbancare:
• Proiectul de modificare a Hotărârii CNPF nr. 57/13/2018, care urmăreşte ajustarea formulei de calcul al primei de asigurare de bază pentru asigurarea unui nivel suficient al primei de asigurare întru achitarea despăgubirilor de asigurare şi protejarea drepturilor consumatorilor. În particular, amendamentele prevăd limitarea cheltuielilor asigurătorilor şi ajustarea formulei de calcul prin includerea cotei factorului de încărcare ca efect al aplicării sistemului bonus-malus, care se va determina în baza distribuţiei numărului de poliţe de asigurare în funcţie de clasele bonus-malus. Proiectul de hotărâre urmează să fie expediat spre avizare autorităţilor şi instituţiilor interesate, precum şi supus consultărilor publice;
• Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Legile nr. 1134/1997, nr. 171/2012 şi nr. 234/2016), scopul căruia este crearea cadrului legal pentru activitatea de ţinere a registrului acţionarilor de către societăţile de registru. Având în vedere stabilirea exhaustivă, potrivit proiectului de lege, a criteriilor emitenţilor de valori mobiliare ale căror registre a acţionarilor se vor ţine de Depozitarul central unic (DCU), respectiv, renunţarea la transmiterea integrală a registrelor către DCU, se impune necesitatea de a reglementa activitatea societăţilor de registru şi de a le reîncorpora în cadrul normativ primar al pieţei de capital. Documentul urmează să fie expediat Ministerului Finanţelor pentru iniţierea procedurii de avizare/expertizare şi consultare publică.
• Aprobarea dnei Mariana Luca în calitate de persoană cu funcţie de răspundere – contabil-şef al CA „ACORD GRUP” SA;
• Aprobarea dnei Viorica Bonari-Savuleac în calitate de contabil-şef al CA „GARANŢIE” SA;
• Respingerea cererii BAR „TOPASIG” SRL privind eliberarea licenţei pentru dreptul de a desfăşura activitate de intermediere în asigurări şi reasigurări, pe termen nelimitat, având la bază necorespunderea administratorului desemnat cerinţelor aferente criteriului de calificare stabilite în Regulamentul privind licenţierea pe piaţa asigurărilor (nr. 47/6/2018);
• Aprobarea candidaturilor dlui Golban Vladislav în funcţia de administrator şi dnei Rodica Golban în funcţia de contabil-şef ai AA „SIMPLU-ASIG” SRL, cu înregistrarea entităţii respective în Registrul agenţilor de asigurare şi agenţilor bancassurance;
• Înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare a radierii valorilor mobiliare ale ÎM „GLASS CONTAINER PRIM” SA în număr de 285 343 acţiuni ordinare nominative, urmare a reorganizării prin absorbţie de către ÎM „GLASS CONTAINER COMPANY” SA. De asemenea, a fost înregistrată schimbarea denumirii ÎM „GLASS CONTAINER COMPANY” SA în SA „VETROPACK CHIŞINĂU”;
• Autorizarea reorganizării prin transformare în societăţi cu răspundere limitată a societăţilor pe acţiuni: Restaurantul „CASA NUNŢII-NOROC” şi Întreprinderea Piscicolă „COSTEŞTI”;
• Radierea din Registrul emitenţilor de valori mobiliare, în rezultatul reorganizării prin transformare în societate cu răspundere limitată, a valorilor mobiliare emise anterior de societăţile pe acţiuni:
– „COTEAF”, în număr de 2 000 acţiuni ordinare nominative;
– „GRADALOGISTIC”, în număr de 2 850 acţiuni ordinare nominative;
– „BADEN-BADEN”, în număr de 40 979 acţiuni ordinare nominative;
– „MIRVLAD”, în număr de 800 acţiuni ordinare nominative;
– „DACIA-MCI”, în număr de 13 442 acţiuni ordinare nominative;
– AGENŢIA „TREI G”, în număr de 20 000 acţiuni ordinare nominative;
– „VICTORIA-ŢUM”, în număr de 22 602 acţiuni ordinare nominative;
– „POD-MOCT”, în număr de 2000 acţiuni ordinare nominative;
– „ÎNTREPRINDEREA PENTRU SELECŢIE ŞI REPRODUCŢIE ÎN ZOOTEHNIE MICĂUŢI”, în număr de 45000 acţiuni ordinare nominative.
Serviciul de presă al CNPF