În cadrul şedinţei ordinare din 16 martie 2022, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), potrivit misiunii şi atribuţiilor conferite de legea-cadru, a aprobat decizii aferente pieţei financiare nonbancare:
• Modificarea Hotărârii CNPF nr. 26/15/2011 cu privire la aprobarea formei şi conţinutului rapoartelor specializate ale asigurătorilor (reasigurătorilor), prin includerea unui Raport privind asigurarea subvenţionată în agricultură, astfel încât asigurătorii să dispună de cadrul normativ necesar raportării pe această componentă. Totodată, urmare analizelor din oficiu efectuate trimestrial în baza raportărilor prezentate de către asigurători şi a divergenţelor constatate, se intervine cu ajustări ale Raportului privind activitatea de bază a asigurătorului/reasigurătorului (Anexa nr. 1). Proiectul de Hotărâre urmează să fie expediat spre avizare autorităţilor, instituţiilor interesate şi supus consultărilor publice.
• Înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare conform cererii depuse privind restructurarea emisiunii anterioare de valori mobiliare, plasate de Direcţia specializată de montare „MONTAJAUTOMATICA” SA, şi majorarea capitalului social al acesteia cu 137 809 lei prin majorarea valorii nominale a unei acţiuni ordinare nominative de la 24 lei la 31 lei din contul capitalului propriu. Capitalul social al societăţii după restructurarea emisiunii va constitui 610 297 lei, divizat în 19 687 de acţiuni ordinare nominative de clasa I, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 31 lei;
• Înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare conform dării de seamă privind rezultatele emisiunii suplimentare de acţiuni ale „PULSAR-PLUS” SA, în sumă de 70 000 lei, în număr de 70 000 acţiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală de 1 leu, din contul capitalului propriu;
• Suspendarea activităţii de creditare nebancară a OCN „LIDER LEASING” SRL din Registrul organizaţiilor de creditare nebancară autorizate, conform deciziei asociatului unic al organizaţiei de creditare nebancară din 28.02.2022;
• Avizarea radierii din Registrul de stat al persoanelor juridice a AEÎ „VELINO PRIM” cu sediul în r. Călăraşi, s. Săseni, ca rezultat al lichidării acesteia.
În cadrul şedinţei ordinare din 22 martie 2022, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), potrivit misiunii şi atribuţiilor conferite de legea-cadru, a aprobat decizii aferente pieţei financiare nonbancare:
• Proiectul de modificare a unor acte normative din domeniul de reglementare a activităţii birourilor istoriilor de credit, scopul căruia este aducerea în concordanţă a acestora cu ultimele modificări la Legea privind birourile istoriilor de credit (nr. 122/2008), dar şi actualizarea unor norme depăşite. În special, este vorba de înlocuirea consimţământului la prelucrarea informaţiei din istoria de credit cu cerinţele de respectare de către sursă/utilizator a legislaţiei în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal în cazul subiectului persoană fizică, extinderea listei entităţilor care pot avea calitatea de surse de formare a istoriei de credit, racordarea cerinţelor de raportare în cadrul schimbului de informaţii între birouri etc. Proiectul de Hotărâre urmează să fie expediat spre avizare autorităţilor, instituţiilor interesate şi supus consultărilor publice.
• Exprimarea acordului pentru numirea dnei Ala Golban în calitate de conducător (vicepreşedinte) al operatorului de piaţă SA „Bursa de Valori a Moldovei”, pentru o perioadă de 3 ani;
• Aprobarea prospectului ofertei de preluare obligatorie, iniţiată de ofertantul AS IuteCredit Europe, obiectul căreia îl constituie procurarea a 327 692 acţiuni ordinare nominative emise de „ENERGBANK” SA, la preţul de 213,04 lei per acţiune, cu durata de 14 zile din data anunţării ofertei publice.
Serviciul de presă al CNPF