Decizii ale Consiliului de Administraţie al CNPF - 14 februarie 2023

În cadrul şedinţei din 14 februarie 2023, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, potrivit obiectivelor de bază şi atribuţiilor conferite de legea-cadru, a aprobat o serie de decizii aferente pieţei financiare nebancare, inter alia:

I. Autorizare

• Radierea OCN „PEOPLE CREDIT” SRL din Registrul organizaţiilor de creditare nebancare autorizate, în baza cererii depuse.

• Avizarea prealabilă a înregistrării de stat a Statutului întreprinderii mixte CA „GRAWE CARAT Asigurări” SA (în redacţie nouă), aprobat la adunarea generală extraordinară prin corespondenţă a acţionarilor din 16.01.2023.

• Reperfectarea licenţei de societate de investiţii de categoria „C” a Societăţii Comerciale „BROKER M-D” SA prin schimbarea adresei juridice din MD-2012, str. Vasile Alecsandri 143, mun. Chişinău, Republica Moldova, în MD-2059, str. Petricani, 86, mun. Chişinău, Republica Moldova. În aceeaşi şedinţă, a fost acceptat proiectul de achiziţie a participaţiunii calificate de 66,67% (120 de acţiuni), din capitalul social al Societăţii Comerciale „BROKER M-D” SA, înaintat de către Iurie Nastas.

• Înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare a dării de seamă privind rezultatele emisiunii suplimentare de acţiuni ale „BUSINESS CONSULTING INSTITUTE” SA, în sumă de 507 000 lei, în număr de 5 070 acţiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 100 lei, din contul mijloacelor nebăneşti. Capitalul social al societăţii după majorare va constitui 667 000 lei, divizat în 6670 acţiuni ordinare nominative de cl. I cu valoarea nominală de 100 lei/per acţiune.

• Autorizarea reorganizării „AVICOLA DIN BRÎNZENII NOI” SA prin fuziune (absorbţie) cu „AVICOLA-LIAX” SRL.

Direcţia generală comunicare şi educaţie financiară a CNPF

Numarul ziarului: 
Nr.07 (982) din 22 februarie 2023