Decizii ale Consiliului de Administraţie al CNPF - 13 februarie 2024

În cadrul şedinţei din 13 februarie 2024, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare a aprobat o serie de decizii aferente protecţiei consumatorilor şi pieţei de capital, inter alia:

Protecţia consumatorilor:

• Ca urmare a petiţiei depuse de către un consumator, autoritatea de supraveghere a verificat respectarea legislaţiei în domeniul contractelor de credit pentru consumatori de către OCN „U CAPITAL” SRL, în cadrul a două contracte încheiate între petiţionar şi creditor. Ca rezultat, a fost constatată nerespectarea unor cerinţe legale prestabilite de Legea nr. 202/2013 privind contractele de credit pentru consumatori, în particular, cu privire la calcularea dobânzii aferente creditelor acordate. Autoritatea a prescris creditorului menţionat revizuirea şi ajustarea, în termen de 60 zile, a portofoliului de credite în desfăşurare în vederea identificării tuturor debitorilor în raport cu care s-au admis încălcări privind aplicarea ratei dobânzii anuale aferente creditului ce depăşeşte limitele stabilite de legislaţie, precum şi în vederea notificării debitorilor respectivi despre încasarea doar a sumei debursate sau restituirea tuturor plăţilor prevăzute în contract cu excepţia sumei iniţiale debursate, după caz.

Autorizare:

• Înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare a dărilor de seamă privind:
– valorile mobiliare plasate la înfiinţarea societăţii pe acţiuni „C.I. BEEYOND INVESTMENTS”, în sumă de 600 000 lei, în număr de 6 000 de acţiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală de 100 lei, din contul mijloacelor băneşti.
– restructurarea emisiunii anterioare de valori mobiliare, plasate de compania „FERTILITATEA-IALOVENI” SA, prin mărirea valorii nominale a unei acţiuni de la 14 lei la 15 lei, şi majorarea capitalului social cu 41 320 lei, din contul capitalului propriu. Capitalul social al societăţii, după restructurare şi majorare, va constitui 619 830 lei, divizat în 41 322 de acţiuni ordinare nominative de clasa I, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 15 lei.

• Radierea din Registrul emitenţilor de valori mobiliare, în rezultatul lichidării, a valorilor mobiliare emise anterior de societatea pe acţiuni „SAJITTARIUS”.

• Radierea din Registrul emitenţilor de valori mobiliare, în rezultatul reorganizării prin transformare în societăţi cu răspundere limitată, a valorilor mobiliare emise anterior de societăţile pe acţiuni: „TOTAL LEASING&FINANCE”, „OPTIMEDFARM” şi „WORLD SAVING ENERGY”.

Direcţia generală comunicare şi educaţie financiară a CNPF

Numarul ziarului: 
Nr.07 (1033) din 21 februarie 2024