În cadrul şedinţei din 11 iulie 2023, Consiliul de administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), potrivit obiectivelor de bază şi atribuţiilor conferite de legea-cadru, a aprobat o serie de decizii aferente pieţei de capital, inter alia:
• Hotărârea cu privire la modificarea Regulamentului privind licenţierea şi autorizarea pe piaţa de capital, aprobat prin Hotărârea CNPF nr. 56/11/2014, scopul căruia este de a conforma cadrul normativ secundar în contextul ultimelor modificări operate la Legea nr. 171/2012 privind piaţa de capital prin Legile nr. 321/2022 şi nr. 332/2022. Cele mai importante amendamente se referă la: completarea Regulamentului cu norme ce stabilesc condiţiile de autorizare, cerinţele organizatorice şi normele de conduită ale consultantului de investiţii; completarea Regulamentului cu norme ce vizează particularităţile de eliberare a autorizaţiei de societate de registru urmare a reîncadrării acestora în cadrul legal; instituirea posibilităţii de a recepţiona în format electronic cererile şi documentele aferente de la solicitanţi. Proiectul a fost consultat cu părţile interesate şi participanţii pieţei.
De asemenea, au fost aprobate trei proiecte de decizii, conexe modificării unor acte normative secundare, scopul cărora este de a pune în aplicare cadrul normativ subordonat Legii nr. 2/2020 privind organismele de plasament colectiv alternative (OPCA). Proiectele au fost avizate de autorităţile şi instituţiile interesate şi supuse procedurii de consultări publice, fiind vorba de:
1. Modificarea Hotărârii CNPF nr. 57/10/2014 cu privire la aprobarea Regulamentului privind ofertele publice de titluri de participare ale organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare.
2. Modificarea Hotărârii CNPF nr. 10/19/2014 cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de ţinere a registrului deţinătorilor de unităţi de fond.
3. Modificarea Hotărârii CNPF nr. 1/11/2015 cu privire la aprobarea Regulamentului privind reorganizarea şi dizolvarea organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţilor de administrare fiduciară a investiţiilor.
• Autorizarea reorganizării prin transformare în societăţi cu răspundere limitată a societăţilor pe acţiuni: „DAAC-NORD” şi „DAAC-VICTORIA”.
• Suspendarea, pe un termen de 90 de zile, a licenţei de societate de investiţii acordată companiei de brokeraj „DAAC INVEST” SA, ca urmare a neîndeplinirii prescripţiilor CNPF privind înlăturarea abaterilor constatate în activitatea entităţii. Pe durata suspendării licenţei, societatea de investiţii nu poate presta servicii şi activităţi de investiţii şi urmează să întreprindă măsurile de rigoare întru executarea Hotărârii CNPF nr. 20/3/2023.
Direcţia generală comunicare şi educaţie financiară a CNPF