Stabilitatea financiară, în ultimul timp, este cel mai important subiect de care sunt preocupate guvernele şi instituţiile financiare din întreaga lume. Un nou val de criză a determinat ca măsurile de securitate să fie sporite. În cazul ţării noastre, organismele internaţionale au recomandat încă din 2011 să fie elaborate politici anticriză după standardele UE.
În acest sens, a fost iniţiat un proiect pentru anii 2011-2014 în cadrul căruia experţii Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică (IEFS) au studiat posibilele riscuri financiare şi repercusiunea lor asupra economiei per ansamblu, dar au elaborat şi un set de recomandări care să asigure stabilitatea financiară. Săptămâna trecută a fost făcută publică analiza macroeconomică a sectorului bancar din Republica Moldova, iar peste un an va fi finalizată şi cea cu privire la sistemul financiar nebancar. Scopul principal al proiectului este fundamentarea politicilor anticriză în sistemul financiar, precum şi influenţa acestora asupra economiei reale a RM în scopul asigurării stabilităţii financiare a statului, a menţionat Rodica Perciun, dr. conf., directorul proiectului.
Experţii au elaborat un sistem cu circa 80 de indicatori ai stabilităţii financiare care reflectă situaţia macroeconomică, preţurile, nivelul economiilor şi investiţiilor în economie, procesele financiare şi starea pieţelor financiare, activitatea bancară, piaţa de schimb valutar şi cursul monedei naţionale.
„În RM armonizarea evidenţei şi raportarea în sistemul financiar sunt încă la etapa iniţială.
Este necesar de a crea un sistem de interacţiune între organele de stat, implicate în gestionarea crizei sistemice în sectorul financiar al RM. O importanţă deosebită în practica de evaluare a stabilităţii financiare şi crearea sistemului de securitate financiară în Republica Moldova o are implementarea metodelor internaţionale de management al riscurilor de securitate, de aceea reformele care ar trebui făcute trebuie să înceapă anume cu introducerea acestor standarde internaţionale”, spune Rodica Perciun, directorul proiectului. Ea susţine că problema esenţială care trebuie soluţionată constă în elaborarea unor criterii concrete care vor determina gradul de stabilitate financiară a ţării, prin evidenţierea acelor indicatori principali care fiind comparaţi cu valoarea-prag, vor da o estimare complexă a situaţiei reale în RM. Estimarea lor va permite de a evidenţia obiectiv tendinţele, în special cele periculoase, de dezvoltare a economiei ţării.
Instrumentul principal care trebuie să fie utilizat pentru excluderea crizelor, este monitorizarea riscurilor şi avertizarea timpurie. Acest lucru este recomandat şi de Fondul Monetar Internaţional (FMI), însă măsurile necesare trebuie luate în funcţie de specificul economiei naţionale. Alexandru Stratan, directorul IEFS susţine: „Economia ţării noastre este instabilă de mai mult timp, iar ritmul de creştere a PIB-ului ne demonstrează că avem o situaţie macroeconomică care rezistă cu greu la şocurile atât interne cât şi externe, fiindcă avem o imunitate economică scăzută”.
Pentru a evita impactul dur al unei crize financiare, experţii propun să fie aplicată monitorizarea strategică. Aceasta, potrivit lor, permite să fie identificate sursele şi factorii de ameninţare a stabilităţii, prognozează evoluţia evenimentelor şi previne ameninţările. Testele de stres ar fi în acest sens, poate, unul din cele mai oportune instrumente de analiză a sistemului financiar, deoarece permit evaluarea impactului evenimentelor macroeconomice posibile, a căror probabilitatea nu este cunoscută cu precizie. Însă, la moment, în RM nu pot fi implementate aceste teste nici măcar la nivelul sectorului bancar, deoarece sunt foarte costisitoare şi nici nu dispunem de specialişti în acest domeniu.
Există mai multe pârghii ale autorităţilor financiare naţionale pentru a menţine stabilitatea financiară şi a avertiza din timp asupra crizelor financiare. În primul rând, acestea sunt normele şi supravegherea prudenţială a băncilor, dar şi evaluarea stabilităţii lor financiare. De altfel, băncile, societăţile de asigurări şi alte instituţii financiare formează prima linie de apărare împotriva crizelor financiare.
Dorina Clichici, expert din cadrul proiectului, susţine că orice bancă poate fi vulnerabilă la riscuri dacă acordă credite semnificative unui anumit sector, deoarece depinde de evoluţiile consemnate de acesta. Datele Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) arată că băncile oferă preponderent credite pentru industrie şi comerţ, circa 54,63%, ceea ce înseamnă că sunt orientate spre obţinerea unui profit imediat. În acelaşi timp, ele evită sectoarele problematice cum ar fi agricultura şi industria construcţiilor (13,50% şi 12,17%).
Adecvarea capitalului este foarte important pentru bănci, deoarece dacă nu este adecvat este generat riscul de insolvabilitate. La recomandările Comitetului Basel, BNM impune băncilor să-şi mărească adecvarea capitalului, începând cu acest an, pentru a spori stabilitatea în sistemul bancar şi de a-l pregăti de o eventuală creştere a capitalului şi de adaptare la situaţiile de criză. Rata de adecvare a capitalului este în limita normei, chiar mai mare – 24,38% în 2012.
Anume rata creditelor neperformante la capitalul normativ total (CNT) este o problemă care indică un risc potenţial de credit, ceea ce presupune că creditele neperformante în CNT depăşesc cu mult norma prestabilită. Conform recomandărilor specialiştilor în managementul bancar rata nu trebuie să depăşească 10%. Dacă e mai mare, înseamnă că sunt probleme la creditele neperformante, rata lor e mai mare decât ar fi bine să fie. În 2012, rata creditelor neperformante în totalul de credite a fost de 14,5%, iar rata creditelor neperformante în CNT – 72,3%. În opinia experţilor, aceste date sunt ca o atenţionare şi o avertizare timpurie cu privire la riscul de credit care este în creştere. În acelaşi timp însă, băncile au suficiente rezerve pentru acoperirea pierderilor din creditele neperformante.
Printre problemele sectorului bancar, scoase în evidenţă de raportul IEFS, se numără ponderea relativ mare a creditelor neperformante în total credite din sistemul bancar, ceea ce a determinat băncile să îşi majoreze reducerile pentru pierderi la credite, fapt ce implică îngheţarea unui volum mai mare de lichidităţi şi, respectiv, creşterea costurilor de oportunitate pentru bănci. Recuperările la credite au înregistrat un nivel scăzut (28,4% din creditele anulate în 2011) denotă necesitatea îmbunătăţirii activităţii băncilor cu privire la rambursarea creditelor, care au fost anterior trecute la pierderi şi gradul de concentrare sectorială a creditelor este mare care indică la creşterea vulnerabilităţii faţă de un anumit sector.
Factorii de risc care ar putea afecta sustenabilitatea şi calitatea profiturilor, în viziunea raportorilor, sunt managementul neadecvat al riscului de credit ce poate rezulta cu pierderi din credite, ceea ce necesită crearea reducerilor adiţionale pentru pierderi la credite, diminuând astfel profitul nedistribuit cu impact asupra adecvării capitalului. Un alt factor este valoarea superioară ROA poate sugera obţinerea unor rezultate financiare satisfăcătoare, dar totodată, poate fi rezultatul asumării unor riscuri excesive şi o capitalizare scăzută.
„În pofida tendinţelor macroeconomice negative, sistemul bancar rămâne suficient de capitalizat şi stabil, graţie nivelului înalt de lichiditate şi a suficienţei capitalului ponderat la risc. Dar pentru a-şi menţine în continuare stabilitatea şi a preveni eventualele crize financiare, acesta trebuie să valorifice câteva acţiuni. În primul rând să identifice şi să opereze cu active calitative, apoi să-şi îmbunătăţească managementul de creditare. De asemenea, sistemul bancar trebuie să-şi recapitalizeze instituţiile aflate în dificultate”, a menţionat Dorina Clichici
Lilia Platon
