În anul 2018, preţul petrolului va creşte cel mai probabil în limita a 68-73 de dolari per baril, în februarie, şi va atinge maximul de 90 de dolari, în august, ca să coboare până la 78 de dolari pe baril în decembrie, iar jocurile vor fi făcute la nivel înalt de marile state producătoare. Estimarea este făcută de Agenţia de Prognozare Economică a Federaţiei Ruse. În acest context, preţul carburanţilor la pompă e de aşteptat să aibă fluctuaţii importante.
Totul depinde, însă, de ritmul de producţie la nivel global, influenţat de jucători-cheie precum SUA, dar şi de Irak şi Iran, precum şi de decizia OPEC, ce reuneşte ţările producătoare de petrol, de a menţine producţia de ţiţei. Pe 21 ianuarie a avut loc reuniunea ministerială privind monitorizarea îndeplinirii acordului OPEC+ de la sfârşitul anului 2016, la Viena, privind reducerea producţiei de petrol cu 1,8 milioane de barili pe zi, de la nivelul din octombrie 2016, dintre care 300 000 de barili revine Rusiei. În noiembrie 2017, participanţii la acord au extins această decizie pentru anul 2018, pentru a susţine preţul petrolului. Reducerea producţiei de petrol a OPEC a permis preţului la petrol să revină peste pragul de 50 de dolari per baril. Următorul summit OPEC va avea loc la 22 iunie 2018 la Viena. “Nu cred că acordul va fi menţinut mult timp”, deoarece rezervele se apropie de o medie de cinci ani, apreciază Bjarne Schildrop, analist principal la SEB AB. Acordul din 2016, la care au participat 24 de producători de petrol, va rămâne în vigoare, dar va fi modificat astfel încât restricţiile să fie anulate treptat de la mijlocul anului 2018, a afirmat el.
Cotaţia barilului de petrol Brent la bursa ICE Futures din New York a atins la sfârşitul primei decade a lunii ianuarie nivelul de peste 70 de dolari pe baril, pentru prima dată din noiembrie 2014, după care a scăzut uşor şi s-a stabilizat la nivelul de 68 de dolari, iar la deschiderea bursei la 22 ianuarie, a crescut uşor, până 68,77 dolari.
În ultimul an petrolul s-a scumpit cu 26 la sută. Chiar dacă piaţa este acum echilibrată, analiştii avertizează asupra unei posibile supraîncălziri.
Două dintre cele mai populare tipuri de petrol tranzacţionate pe pieţele internaţionale sunt WTI (West Texas Intermediate) şi Brent (Brent Blend). Anume preţurile la aceste tipuri de petrol sunt luate în considerare de întreaga lume la elaborarea prognozelor. Există şi tipuri de petrol la nivel naţional, ca de exemplu, în Rusia.
Spre deosebire de cursul de schimb sau de valoarea aurului, care sunt aproximativ egale şi corespund cotaţiilor pieţei FOREX, situaţia cu preţul petrolului este mult mai complicată. La bursă sunt tranzacţionate diferite tipuri de petrol, cu livrări pe diferite termene, iar preţurile acestor contracte sunt diferite datorită factorului de timp, aşteptărilor. De aceea deseori se operează cu cifre care relativ diferă.
Este posibil să nu coincidă cu una sau altă sursă, dar în general este un indicator adecvat pentru ceea ce se întâmplă pe piaţa petrolului, de aceea se ia în calcul o medie, care se formează din preţurile pentru luna cea mai apropiată şi cea următoare. Preţurile de referinţă rămân însă WTI şi Brent.
Deşi, în 2017, la nivel mondial petrolul s-a scumpit cu 26 la sută, preţurile la pompă în Republica Moldova au avut o evoluţie mult mai lentă.
Astfel, dacă la începutul anului 2017 Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit un plafon de 17,36 lei pentru un litru de benzină şi 15,17 lei per litru de motorină, la 10 ianuarie 2018 ANRE stabilea un plafon de 18,22 lei pentru un litru de benzină şi 16,32 lei pentru un litru de motorină. Creşterea a fost mai mult decât relativă, cu circa 5 la sută la benzină şi aproximativ 4 la sută la motorină.
Cel mai mare preţ pentru un litru de benzină s-a înregistrat anul trecut pe data de 21 februarie 2017, când preţul pentru un litru de benzină a atins pragul maxim de 18,21 lei, iar la motorină pe 29 noiembrie când plafonul a fost de 15,85 lei per litru.
Importatorii de benzină, precum şi analiştii sunt de părere că, chiar dacă se vor confirma cele mai „pesimiste” prognoze ale Agenţiei de Prognozare Economică a Federaţiei Ruse şi preţul petrolului la bursele internaţionale va atinge în august 90 de dolari pentru un baril, ca să coboare spre sfârşit de an sub 80 de dolari, preţurile la pompă în Republica Moldova nu vor urma acelaşi trend, de oscilaţii convulsive şi o creştere bruscă, urmată de o scădere la fel de bruscă. Chiar dacă benzina şi motorina se vor scumpi, creşterile nu vor fi semnificative şi vor fi urmate de descreşteri.
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a stabilit pentru perioada 10-23 ianuarie preţuri plafon de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale, la benzină cu 68 bani per litru mai mult decât cele anterioare, iar la motorină cu 60 de bani mai mult.
Majorarea preţurilor plafon „se datorează atât creşterii preţului mediu de tranzacţionare a produselor petroliere principale la bursele petroliere internaţionale, cât şi modificării cotei accizelor pentru benzină şi motorină”, se menţiona într-un comunicat al ANRE.
De la 1 ianuarie 2018, acciza pentru o tonă de benzină a crescut de la 4560 lei la 4961 lei (cu 8,79% comparativ cu anul 2017) şi pentru o tonă de motorină de la 1926 lei la 2092 lei (cu 8,62% comparativ cu anul 2017). Către anul 2024 se preconizează creşterea cotei accizei la motorină până la nivelul minim european.
Un raport al ANRE arată că, în nouă luni ale anului 2017, Republica Moldova a importat 593 914,82 tone de produse petroliere, dintre care motorină – 415 638,92 tone, benzină – 117 876,42 tone şi gaz lichefiat – 54 252,36 tone.
Astfel, aproape 70 la sută din total importuri de carburanţi o reprezintă motorina, în timp ce benzinei îi revine o cotă de doar 21 la sută.
Potrivit ANRE, România reprezintă principalul furnizor de produse petroliere cu o pondere de 97,6 la sută din totalul importului de benzină şi 80,4 la sută la motorină. Această tendinţă se explică prin prezenţa pe piaţa autohtonă a companiilor petroliere care deţin rafinării proprii în statul vecin şi distanţa mică care permite importul pe cale rutieră la costuri relativ mici, menţionează ANRE.
Ca urmare a aprecierii monedei naţionale în raport cu dolarul SUA, preţul de procurare a benzinei în luna septembrie s-a diminuat în medie cu 997 lei pentru o tonă, în comparaţie cu luna ianuarie, iar a motorinei cu 990 lei per tonă.
Agenţia de Prognozare Economică rusă a elaborat previziuni privind evoluţia preţului petrolului în următorii trei ani.
Deci, ce ne aşteaptă în anii 2019- 2021? Preţurile, la fel ca şi în 2017 şi 2018, vor oscila. Pe parcursul anilor vor fi înregistrate căderi şi creşteri a cotaţiei. Astfel, potrivit analiştilor ruşi, piaţa va intra în 2019 cu o medie de preţ de aproape 78 de dolari SUA pentru un baril şi va încheia anul cu un preţ record pentru ultimii ani de 102 dolari SUA.
În ianuarie 2020, potrivit prognozelor, preţul va urca la 106 dolari SUA per baril, ca să coboare spre sfârşit de an la 77 de dolari. O scădere continuă a preţului se va înregistra în anul 2021, când acesta se va diminua de la 77 dolari SUA până la circa 57 de dolari SUA per baril în decembrie 2021. Reducerile vor marca şi primele două luni ale anului 2022.
Viitorul arată bine. Rămâne doar de văzut în ce măsură se vor confirma aceste previziuni.
Vlad Bercu