Consultări la CNPF privind unificarea procedurilor de soluţionare a reclamaţiilor în sectorul financiar

Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) a organizat o şedinţă de lucru dedicată examinării comentariilor şi propunerilor înaintate de participanţii la piaţă pe marginea proiectului Regulamentului privind gestionarea şi soluţionarea reclamaţiilor.

Şedinţa a avut drept scop analiza detaliată a propunerilor primite în cadrul procesului de consultare, clarificarea aspectelor tehnice şi formularea unei poziţii consolidate care să asigure un echilibru între eficienţa operaţio­nală a furnizorilor şi protecţia drepturilor consumatorilor.

La discuţii au fost prezenţi reprezentanţi ai Asociaţiei Băncilor din Moldova, Uniunii Asigurătorilor, Asociaţiei Businessului European, Camerei de Comerţ Americane din Moldova, Asociaţiei Brokerilor de Asigurare-Reasigurare, Depozitarului Central Unic al Valorilor Mobiliare, Biroului Naţional al Asiguratorilor de Autovehicule, Societăţii de Administrare a Fondurilor de Pensii Facultative, societăţilor de asigurare, precum şi reprezentanţi ai entităţilor din sectoarele: bancar, asigurări şi creditare nebancară.

Direcţia generală comunicare şi educaţie financiară a CNPF

Numarul ziarului: 
Nr.09 (1137) din 4 martie 2026