Regulamentul privind cerinţele faţă de programul de reasigurare al asigurătorului, regulile de contractare a reasigurărilor şi condiţiile avizării nivelului reţinerii proprii al asigurătorului a fost aprobat de Consiliul de administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, în cadrul şedinţei din 13 iunie curent.
Regulamentul stabileşte prevederi ce vizează transferul corespunzător al riscurilor în reasigurare şi descrie criteriile generale care stau la baza evaluării cerinţelor de natură prudenţială şi de guvernanţă corporativă prevăzute de Legea nr. 92/2022, adecvarea programului de reasigurare la profilul de risc al asigurătorului şi evitarea concentrării riscurilor.
Principalele reglementări se referă la limita maximă a răspunderii asigurătorului/reasigurătorului pentru un risc unic asigurat pentru un tip de asigurare, cerinţele faţă de programul de reasigurare al asigurătorului, regulile de contractare a reasigurărilor ş.a.
Potrivit noilor dispoziţii legale, fiecare asigurător trebuie să dispună de strategie şi programe de reasigurare, care urmează să fie elaborate şi monitorizate de organele de conducere ale asigurătorului. Totodată, aceste programe şi politici de reasigurare trebuie să fie corelate cu politicile de subscriere adoptate de către societăţile de asigurare/reasigurare, urmând a fi revizuite cel puţin o dată pe an. La rândul său, actuarul asigurătorului urmează să-şi expună opinia privind pertinenţa contractelor de reasigurare.
De asemenea, actul normativ stabileşte şi criteriile de monitorizare a programelor de reasigurare, în special în cazul cedării riscurilor la reasigurătorul final cu un rating de credit de cel puţin BBB+ sau echivalentul acestuia, obţinut cu cel puţin 12 luni premergătoare datei prezentării programului de reasigurare, aşa cum este atribuit de unul dintre următoarele agenţii de rating: Standard & Poor’s, Fitc-IBCA, AM BEST sau Moody’s, sau care fac obiectul regimului UE Solvabilitate II (retrogradarea reasigurătorului, scăderea ratei SCR sub 120%).
Notă: Documentul face parte din seria de acte normative aferente, elaborarea cărora derivă din Legea privind activitatea de asigurare sau de reasigurare nr. 92/2022 (în vigoare de la 1 ianuarie 2023).
Direcţia generală comunicare şi educaţie financiară a CNPF