Vicepreşedintele Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Adrian Gheorghiţă, a avut pe 14 martie o întrevedere cu directorul Proiectului USAID „Transparenţa Sectorului Financiar în Moldova” (FSTA), Matthew Macellaro. Subiectele de pe agendă au vizat activităţile desfăşurate până la această etapă în cadrul parteneriatului, dar şi oportunităţile de cooperare pentru perioada următoare.
Astfel, în cadrul şedinţei au fost discutate perspectivele de colaborare pentru dezvoltarea cadrului normativ secundar în contextul aprobării în scurt timp, de către Parlament, a modificărilor la Legea nr. 308/2017 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului (AML/CFT).
De asemenea, părţile au analizat posibilitatea organizării, în comun, a unor activităţi de instruire pentru participanţii profesionişti ai pieţei de capital, ca urmare a priorităţilor strategice ale CNPF de a consolida acest segment de piaţă şi de a spori atractivitatea acesteia pentru investitori.
La finalul discuţiilor, Adrian Gheorghiţă a punctat că CNPF mizează în continuare pe susţinerea Proiectului USAID FSTA în dezvoltarea capacităţilor instituţionale, în special, în contextul transferului de competenţe şi stabilirii viitorului mandat al autorităţii.
La rândul său, Matthew Macellaro a exprimat disponibilitatea susţinerii activităţilor agreate, subliniind, în acest sens, importanţa implementării celor mai bune practici şi standarde internaţionale ca precondiţie pentru dezvoltarea şi modernizarea sectorului financiar din Moldova.
Notă: Până în prezent, CNPF a organizat o serie de activităţi cu sprijinul Proiectului USAID FSTA, în scopul sporirii capacităţilor instituţionale ale sistemului financiar nebancar din Republica Moldova. Anterior, în cadrul acestui proiect, companiile de asigurări au beneficiat de instruiri în domeniul supravegherii prudenţiale şi managementului riscului, fiind elaborată şi Instrucţiunea de întocmire a Raportului ORSA (evaluarea proprie a riscului şi solvabilităţii). Totodată, Proiectul USAID FSTA a sprijinit organizarea unui program de instruire în domeniul AML/CFT, destinat asigurătorilor şi organizaţiilor de creditare nebancară. Asistenţa Proiectului a mai inclus şi instruiri în domeniul comunicării instituţionale, fiind sprijinită, de asemenea, elaborarea strategiei de comunicare a Comisiei. De asemenea, în zilele de 20-22 martie şi 27-28 martie 2023, actuarii, specialiştii din domeniul financiar, precum şi managerii de risc din cadrul societăţilor de asigurări vor participa la programul de instruiri „Pregătire pentru implementarea regimului Solvency II şi a principiilor IFRS 17”, organizat de CNPF în cooperare cu Proiectul USAID FSTA şi Asociaţia de Actuariat din Moldova (AAM).