CNPF şi BERD au examinat evoluţiile în cadrul proiectului ce vizează dezvoltarea pieţei de capital

Evoluţiile înregistrate în cadrul proiectului de cooperare privind dezvoltarea infrastructurii pieţei de capital din Republica Moldova au fost discutate în cadrul unei întrevederi a preşedintelui Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), Dumitru Budianschi, cu şefa oficiului Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în Moldova, Angela Sax, şi cu Directorul pentru Instituţii Financiare din ţările Balcanilor de Vest şi Europei de Est, Aleksandra Vukosavljevich.

Scopul proiectului constă în identificarea vulnerabilităţilor existente şi elaborarea recomandărilor privind dezvoltarea infrastructurii pieţei de capital în vederea atragerii investitorilor locali şi străini şi diversificării surselor de finanţare pentru antreprenori.

Pentru realizarea acestui obiectiv, reprezentanţii CNPF conlucrează cu echipa de experţi naţionali şi internaţionali, selectaţi anterior de BERD, în scopul efectuării unei analize extinse a acestui segment de piaţă. Asistenţa acordată autorităţii de supraveghere nebancară va genera un diagnostic comprehensiv al elementelor cheie de infrastructură a pieţei de capital, fiind urmat de recomandări strategice privind remedierea vulnerabilităţilor identificate.

Direcţia generală comunicare şi educaţie financiară a CNPF

Numarul ziarului: 
Nr.16 (991) din 26 aprilie 2023