CNPF şi ASF România au discutat despre consolidarea cooperării în vederea impulsionării pieţei de capital din Republica Moldova

Preşedintele Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), Dumitru Budianschi, a avut marţi, 6 februarie curent, o întrevedere cu preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară din România, Alexandru Petrescu, axată pe consolidarea cooperări între cele două autorităţi în vederea stimulării dezvoltării pieţei de capital din Republica Moldova.

Ambele părţi au menţionat importanţa integrării în UE şi continuării procesului de armonizare a legislaţiei naţionale la cea comunitară. În acest sens, fiind considerată oportună iniţierea discuţiilor cu privire la practicile de reglementare europene cu Autoritatea Europeană pentru Valori mobiliare şi pieţe (ESMA) şi Autoritatea Europeană de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EIOPA).

Autoritatea română şi-a exprimat deschiderea de a oferi suport CNPF pentru consolidarea cadrului de reglementare a fondurilor de pensii facultative şi pieţei de capital. De asemenea, ASF România s-a arătat deschisă pentru o colaborare mai strânsă în privinţa transferului de cunoştinţe şi expertiză către CNPF.

Părţile au avut o viziune comună cu privire la crearea unui cadru propice la nivel de reglementare şi operaţional, care să permită participanţilor profesionişti din ambele ţări să devină mai mobili în prestarea serviciilor pe pieţele de capital din România şi Republica Moldova.

La întâlnire au mai participat vicepreşedinţii CNPF, Adrian Gheorghiţă şi Vladimir Rusnac, Nadejda Stanciu, director de Departament în cadrul CNPF, şi Veronica Cuhal, şef de Direcţie în cadrul CNPF.

Direcţia generală comunicare şi educaţie financiară a CNPF

Numarul ziarului: 
Nr.06 (1032) din 14 februarie 2024