E luna cadourilor, colindelor, urăturilor, semănatului şi Sorcovei. Cu paşi grăbiţi se apropie frumoasele sărbători de iarnă, iar unii oameni încearcă să aducă bucurii şi celor care sunt mai trişti ca noi. La fel, ca în anii precedenţi, membrii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF) nu au uitat de cei peste o sută de elevi ai şcolii-internat auxiliare nr. 4 din satul Congaz, aflat în UTA Gagauz-Yeri.
Cu daruri alese şi cu dorinţa de a le oferi acestor copii măcar o fărâmă din feeria sărbătorilor de iarnă, reprezentanţii CNPF au venit la Congaz. “Urările noastre de Crăciun sunt încărcate de bucurie şi vrem să împărţim aceste emoţii palpitante cu voi. Vă dorim şi un An Nou mai frumos, cu reuşite la materii. Vă dorim multă-multă sănătate, pace în suflet, noi realizări şi cât mai mulţi oameni de bună credinţă în preajmă!”, le-a spus Aurica Doina, membrul Consiliului de administraţie al CNPF.
Deşi nu au parte de căldura unei familii adevărate, aceşti copii ştiu, totuşi, să ofere şi ei în schimb o parte din ceea ce simt. Bucurii şi emoţii dezarmante! Într-o atmosferă de sărbătoare, cu brăduţul împodobit, ei au recitat poezii şi au dansat cu gândul la oaspeţii de la Chişinău. Desigur că au mulţumit pentru darurile aduse, pentru punga cu dulciuri şi fructe, chiar dacă elevii mai mici au aşteptat un Moş adevărat.
Oaspeţii de la CNPF şi elevii şcolii-internat de la Congaz s-au despărţit nu pentru mult timp. Un nou an bate la uşă, alte sărbători vor sosi şi, respectiv, vor apărea noi pretexte de întâlnire.
“De Crăciun să ne bucurăm de Sfânta Naştere a Domnului nostru Isus Hristos şi să încercăm să fim mai buni. Sărbătorile de iarnă să ne aducă în suflet încredere, putere şi speranţele de care avem nevoie. La muţi ani!”, au urat reprezentanţii CNPF.