Sărbătorile de iarnă invită pe fiecare dintre noi la frumosul gest de a dărui şi a da speranţă, iar angajaţii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), şi în acest an, au păstrat continuitatea de a aduce bucurii celor care sunt mai trişti ca noi.
Cu daruri dulci şi cu dorinţa de a le oferi măcar o fărâmă din feeria sărbătorilor de iarnă, reprezentanţii CNPF au venit în ospeţie la elevii şcolii-internat auxiliare nr. 4 din satul Congaz, aflat în UTA Gagauz-Yeri.
Pentru că de cele mai multe ori zâmbetul lipseşte de pe faţa acestor copii, datorită neajunsurilor materiale şi a căldurii părinteşti, membrii Comisiei şi-au propus să le aducă o rază de lumină în sufletele acestor copii minunaţi, dornici de afecţiune care, deşi întâmpină multe greutăţi, trăiesc cu speranţa unei zile de mâine mai bune.
Într-o atmosferă de sărbătoare, cu brăduţul împodobit, ei au recitat poezii şi au dansat cu gândul la oaspeţii de la Chişinău. Desigur că au mulţumit pentru darurile aduse, pentru punga cu dulciuri şi fructe, chiar dacă elevii mai mici au aşteptat un Moş adevărat.
Oaspeţii de la CNPF şi elevii şcolii-internat de la Congaz s-au despărţit nu pentru mult timp. Un nou an bate la uşă, alte sărbători vor sosi şi, respectiv, vor apărea noi pretexte de întâlnire.
“De Crăciun să ne bucurăm de Sfânta Naştere a Domnului nostru Isus Hristos şi să încercăm să fim mai buni. Vă dorim şi un An Nou mai frumos, cu reuşite la materii. Vă dorim multă-multă sănătate, putere şi speranţe de care avem nevoie. La muţi ani!”, le-au urat la final reprezentanţii CNPF.