CNPF atenţionează: Atenţie la fraudele bancare!

CNPF înregistrează un număr crescând de petiţii privind fraude bancare. Cetăţenii sunt apelaţi de persoane necunoscute şi rău intenţionate, prezentându-se fals ca reprezentanţi ai băncii la care deţin un cont bancar şi îi informează despre o pretinsă extragere frauduloasă de bani din cont. Astfel, escrocii, sub pretextul oferirii de ajutor, obţin informaţiile necesare pentru a extrage banii disponibili pe card.

Pentru a nu cădea victimă unor astfel de situaţii trebuie să reţineţi că NICIUN ANGAJAT AL BĂNCII NU VĂ VA SOLICITA VREODATĂ DATELE CONFIDENŢIALE ALE CARDULUI DUMNEAVOASTRĂ, cum ar fi:

  • Numărul cardului: Toate cele 16 cifre de pe faţa cardului (în unele cazuri, reprezentantul băncii ar putea solicita doar ultimele 4 cifre).
  • Data expirării: Luna şi anul inscripţionate pe card.
  • Codul CVV2/CVC2: Cele 3 cifre de pe spatele cardului.
  • Codul PIN al cardului: Codul secret pe care îl folosiţi la bancomat.
  • Parolele de acces la contul online: Numele de utilizator şi parola.
  • Codurile de unică folosinţă (OTP) primite prin SMS pentru confirmarea efectuării unei tranzacţii.

Cum să vă protejaţi:

  • Fiţi vigilenţi! Nu oferiţi niciodată informaţiile de mai sus nimănui, nici măcar persoanelor care pretind că sunt de la bancă sau chiar nici membrilor familiei. În cazul în care cineva pretinde că are nevoie de datele sus-menţionate, reţineţi că reprezentanţii băncii au deja acces la aceste informaţii şi pot bloca orice tranzacţie suspectă.
  • Dacă aveţi dubii cu privire la identitatea apelantului, închideţi şi sunaţi direct la bancă, folosind numărul de telefon oficial afişat pe site-ul web sau pe spatele cardului.
  • Nu accesaţi link-uri suspecte. Nu daţi click pe link-uri primite prin SMS sau e-mail, chiar dacă par a fi de la banca dumneavoastră.
  • Activaţi serviciul SMS-notificări. Astfel veţi fi informaţi imediat despre orice tranzacţie efectuată cu cardul dumneavoastră.
  • Activaţi opţiunea de aplicare a limitelor pentru operaţiunile cu cardul. În caz de fraudă, nu riscaţi ca toţi banii de pe card să fie extraşi.
  • Raportaţi orice activitate suspectă. Dacă bănuiţi că aţi fost victima unei fraude, contactaţi imediat banca dumneavoastră şi solicitaţi blocarea cardului.

Reţineţi: Băncile investesc constant în sisteme de securitate pentru a vă proteja. Cu toate acestea, este important să fiţi conştienţi de riscuri şi să luaţi măsuri de precauţie pentru a vă proteja banii.

Dacă aveţi neclarităţi sau consideraţi că drepturile dumneavoastră de consumator au fost încălcate, sunaţi la Telefonul Consumatorului din cadrul CNPF la numărul de telefon: 022 85 95 95

Numarul ziarului: 
Nr.42 (1068) din 23 octombrie 2024