Deja a devenit o frumoasă tradiţie ca, de câteva ori pe an, reprezentanţii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare să vină la elevii Şcolii auxiliare Nr.4 din satul Congaz. Vin ca la nişte prieteni vechi, alături de care împărtăşesc bucuria sărbătorilor de Crăciun, a celor pascale, a începutului şi încheierii anului de studii.
Ziua de 1 septembrie curent a constituit un bun prilej pentru o nouă întâlnire. Echipa CNPF, ca de obicei, a sosit la şcoala Nr.4 cu daruri pentru fiecare din cei 108 învăţăcei, porniţi pe drumul acumulării cunoştinţelor.
Aliniaţi la careu, elevii nu-şi puteau ascunde bucuria reîntâlnirii cu profesorii dragi, de care s-au ataşat ca de nişte părinţi, ascultând atent fiecare cuvânt rostit de către directoarea instituţiei, Sofia Diacov. Dumneaei cunoaşte caracterele majorităţii discipolilor, aptitudinile, talentele lor, ştie cum să găsească calea spre inima fiecăruia, să-i sprijine şi să-i încurajeze în momentele dificile. De aceea e răsplătită cu recunoştinţa celor, alături de care se află şapte din şapte zile ale săptămânii.
După cum ne spunea doamna Diacov, elevii şcolii sunt extrem de sensibili la minciună şi făţărnicie. Din această cauză este greu să le cucereşti încrederea. În schimb, dacă ai depăşit bariera, nu găseşti persoane mai fidele!
În speranţa că deja suntem mai aproape de sufletele lor, le dorim un an de studii cu cât mai multe realizări şi satisfacţii.
Serviciul comunicare şi relaţii cu publicul al CNPF