Companiile chineze şi-au manifestat de nenumărate ori interesul faţă de piaţa moldovenească, inclusiv prin participarea la realizarea unor proiecte investiţionale în infrastructură, transporturi, energetică, agricultură, sănătate etc. În prezent, majoritatea companiilor din ţările dezvoltate investesc în China şi această alternativă este una viabilă şi pentru Republica Moldova, în condiţiile în care China este cel mai mare importator şi exportator de bunuri la nivel mondial.
De la reformele economice din anii 70’, China a trecut de la o economie planificată la una de piaţă. Aceasta a dus la o creştere economică şi dezvoltare socială rapidă. PIB-ul Chinei a crescut cu aproximativ 10% în fiecare an, devenind în secolul XXI o superputere economică. Odată cu criza economică din 2008, China a jucat un rol tot mai important în dezvoltarea economiei globale. Aceasta a iniţiat noi relaţii economice cu mai multe state şi a reprezentat cel mai mare contribuitor economic din lume. În ultimii ani, China şi Republica Moldova au semnat mai multe acorduri bilaterale.
La 5 decembrie 2018, la Chişinău a fost deschisă Camera bilaterală de Comerţ şi Industrie Republica Moldova-China. Prin această structură se doreşte creşterea în economia naţională a investiţiilor chineze, precum şi a schimburilor comerciale între ambele ţări.
Conform preşedintelui Camerei, Boris Foca, Republica Moldova şi China au relaţii economice stabilite anterior, însă necesitatea înfiinţării Camerei de Comerţ şi Industrie a apărut ca urmare a ascensiunii schimburilor comerciale şi relaţiilor economice şi comerciale tot mai strânse dintre cele două ţări.
Deschiderea Camerei de Comerţ şi Industrie Moldova–China are ca obiectiv principal stabilirea unei relaţii de colaborare cu Guvernul, astfel ca noua structură să fie inclusă în comisiile mixte. Un alt obiectiv reprezintă alegerea a câte un reprezentat al Camerei în Nordul şi Sudul ţarii, cu scopul de a se stabili parteneriate de colaborare între zonele respective. Totodată, organizaţia a primit aviz de a fi membră a Camerei Internaţionale de Comerţ Silk Road, formată din 150 camere de comerţ din 77 de ţări.
Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, Sergiu Harea, a afirmat că de-a lungul anilor în ţara noastră au fost create mai multe Camere de Comerţ bilaterale care au reprezentat un imbold serios de creştere şi prin intermediul cărora au fost realizate mai multe investiţii străine în Republica Moldova.
„Au fost stabilite mai multe colaborări economice cu diverse companii din străinătate. China este un partener comercial important pentru ţara noastră. Anual comerţul dintre Republica Moldova şi China creşte cu aproximativ 20% atât la exporturi, cât şi la importuri”, a mai afirmat Sergiu Harea.
La rândul său, Nicolae Vasilescu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie România-China, a menţionat că noua structură economică este una importantă. Potrivit lui, Camera bilaterală din România va sprijini dezvoltarea noii instituţii, având o experienţă de peste 22 de ani de activitate. În prezent, aceasta este formată din peste 300 de companii.
„Noi vom acorda suport şi expertiză Camerei de Comerţ şi Industrie moldo-chineze, vom lucra în echipe mixte şi vom merge împreună la evenimente economice în China, astfel ca să stabilim cât mai multe colaborări economice”, a mai spus Nicolae Vasilescu.
Potrivit datelor de la Ministerul Economiei şi Infrastructurii, pe teritoriul Republicii Moldova activează 85 de companii cu capital chinezesc, iar investiţiile în primele şase luni ale anului curent au depăşit 6,36 mil. lei. Volumul comerţului exterior al Republicii Moldova cu China a înregistrat în perioada ianuarie-august 2018, suma de circa 400 mil. USD. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2017, volumul comerţului exterior s-a majorat cu 27%.
În prezent, în plină derulare se află negocierile pe marginea Acordului de Liber Schimb între Republica Moldova şi Republica Populară Chineză. Autorităţile moldoveneşti susţin că semnarea Acordului de Liber Schimb cu Republica Populară Chineză va contribui la fortificarea relaţiilor comercial-economice între ambele state, va facilita accesul pe piaţa chineză a produselor moldoveneşti şi va atrage investiţii în principalele sectoare de activitate ale Republicii Moldova.
Anterior, Ministerul Economiei şi Infrastructurii anunţase că, conform unui studiu de fezabilitate comun cu partea chineză privind oportunitatea lansării şi eventuala semnare a Acordului, exporturile Moldovei în China urmează să crească cu 39,85%, iar Produsul Intern Brut al Republicii Moldova va spori cu 0,42 la sută.
„China este un partener de încredere pentru ţara noastră, iar semnarea Acordului de Liber Schimb între Moldova şi China va deschide noi oportunităţi investiţionale pentru ambele ţări şi va facilita accesul produselor moldoveneşti pe piaţa chineză. Acest Acord va sta la baza fortificării relaţiilor economice şi comerciale între Moldova şi China, precum şi la dezvoltarea noilor parteneriate în domenii de interes comun”, afirmase ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici.
Cristian Iftodii