Băncile din Republica Moldova sunt cei mai mari proprietari de terenuri şi imobile, potrivit anunţurilor publicate de acestea pentru comercializarea gajului. Terenurile şi imobilele sunt cel mai des gajate de solicitanţii de împrumuturi bancare.
Deşi, în mare parte, toate cele 14 instituţii financiare au credite neperformante, nu toate afişează pe paginile web oferta de comercializare a gajului. Or, în acest sens am făcut o prospecţie a ofertelor bunurilor expuse la vânzare de la băncile care au publicat averea scoasă la vânzare.
Astfel, cea mai bogată ofertă de vânzare a bunurilor gajate o are Banca de Economii. Instituţia financiară vinde zeci de încăperi comerciale, bunuri imobile locative, tehnică agricolă, instalaţii şi utilaje de producere. Cea mai mare parte a bunurilor gajate se vinde de câţiva ani, iar banca încearcă să-şi recupereze banii oferind chiar discount. De exemplu, banca se străduieşte de câţiva ani să vândă o locomotivă de manevră TGM 23B, anul producerii 1987, care se află la Cahul. Însă, deocamdată, nimeni nu este interesat de ea.
În ceea ce priveşte utilajele scoase la vânzare, oferta este foarte variată. Astfel, banca vinde o fântână arteziană de la Hânceşti, o maşină de uscat rufe de la Molovata Nouă, strunguri pentru prelucrarea lemnului şi diferite utilaje de prelucrat fructele. Preţul obiectelor scoase la vânzare nu este indicat.
De cele mai multe ori, banca comercializează bunurile la preţ redus. Iată, de exemplu, la licitaţia de comercializare, din 3 aprilie curent, banca organizează o vânzare cu reducere a trei automobile VAZ şi a unui lot de teren din Ialoveni, preţul de pornire pentru lot fiind de 400 mii de lei.
Fincombank are scoasă la vânzare o fabrică de producere a băuturilor nealcoolice la preţ de 17 mil. lei. Întreprinderea se află la Edineţ şi are o suprafaţă de 0,66 ha. În acelaşi timp, banca mai vinde o moară, tot la Edineţ, la preţ de 20 mil. lei. Banca are scoasă la vânzare şi o fabrică de beton-asfalt la preţ de 1,5 mil. lei. Valoarea totală a gajului expus de instituţia financiară pentru vânzare se ridică la câteva milioane de lei.
Oferta de comercializare a bunurilor gajate de Moldova Agroindbank este şi ea destul de bogată. Banca a scos la vânzare şosete pentru bărbaţi – 10 mii de perechi, colanţi pentru copii – 2500 de bucăţi şi mănuşi de serviciu – 8000 de perechi. Preţul mijloacelor circulante nu este indicat.
Oferta de comercializare a bunurilor gajate continuă la Moldova Agroindbank cu o cotă-parte de la Vininvest (întreprindere de producere a vinului) în proporţie de 59,22%. De asemenea, banca a scos la vânzare şi o fabrică de conserve din Anenii Noi. Însă, cele mai multe oferte de comercializare a gajului sunt la bunurile imobile. Astfel că instituţia financiară propune spre comercializare 52 imobile, care includ apartamente, spaţii comerciale şi case de locuit.
Unibank propune spre vânzare 12 obiecte, iar printre acestea sunt: o fabrică de vin în apropiere de vama Leuşeni, care se vinde la un preţ de 3,7 mil. de lei şi mai multe terenuri din extravilan cu suprafaţa totală de 1,98 ha amplasate la Suruceni. Preţul unui ar fiind de 300 euro.
Banca Socială vinde şi ea fabrici de vin, de conserve, o uzină de cărămidă, tehnică agricolă, apartamente, clădiri administrative, terenuri aferente etc. Principalul obiectiv scos la vânzare de Banca Socială pare a fi complexul agro-industrial din satul Piatra, întreprindere specializată în producerea uleiului din floarea soarelui. Întreprinderea dispune de frigidere, instalaţii de producere şi un teren aferent de 1,066 hectare.
Reprezentanţii băncilor susţin că vânzarea gajului decurge anevoios în condiţiile unei cereri slabe pe piaţă, dar mai ales deoarece bunurile expuse spre vânzare sunt situate în zone neatractive.
De obicei, instituţiile financiare încearcă să ajungă la o soluţie cu debitorii care au intrat în incapacitate de plată. Astfel, de cele mai multe ori, băncile le propun perioade de graţie, prelungirea perioadei de rambursare a creditului. Executarea silită este ultima metodă de care fac uz reprezentanţii băncilor.
„Creşterea activităţii de creditare a băncilor continuă, însă cu un ritm mai redus, iar ponderea creditelor neperformante se stabilizează. În ianuarie 2014, volumul creditelor oferite a crescut cu 56,2% faţă de anul precedent, înregistrându-se o temperare, comparativ cu majorarea din decembrie 2013 când s-a înregistrat o avansare de 64,4% faţă de anul precedent. În ianuarie 2014, ponderea creditelor neperformante în total împrumuturi a fost de 11,8%, fiind apropiat de nivelul de 11,6% înregistrat în decembrie 2013”, potrivit publicaţiei Expert Grup, Realitatea Economică.
Datele Băncii Naţionale a Moldovei arată că volumul creditelor noi acordate în moneda naţională, în luna ianuarie 2014, a crescut cu 569,3 mil. lei sau cu 69,8 la sută faţă de perioada similară a anului precedent, constituind 1385,0 mil. lei. Rata medie ponderată a dobânzii la creditele noi, acordate în perioada respectivă a constituit 12,29 la sută şi s-a micşorat cu 0,12 puncte procentuale.
Comparativ cu luna decembrie 2013, volumul creditelor noi, acordate în moneda naţională, a scăzut cu 2262,3 mil. lei sau cu 62,0 la sută. Rata medie ponderată a dobânzii la creditele acordate s-a micşorat cu 0,22 puncte procentuale. Creditele acordate cu termen de peste 12 luni au continuat să rămână cele mai atractive, ponderea lor constituind 69,5 la sută, în ianuarie 2014, din volumul total al creditelor în moneda naţională şi au fost acordate în medie cu o rată de 12,17 la sută (în creştere cu 0,06 puncte procentuale faţă de luna anterioară). Cea mai mare parte a creditelor noi acordate în moneda naţională le-a revenit creditelor acordate cu o rată medie de 12,14 la sută persoanelor juridice, care reprezintă 78,0 la sută din totalul creditelor în lei. În acelaşi timp, rata medie la creditele acordate persoanelor fizice a constituit 12,82 la sută. În luna ianuarie 2014, volumul creditelor noi acordate în valută străină (exprimate în MDL) s-a majorat cu 206,7 mil. lei sau cu 36,7 la sută faţă de perioada similară a anului precedent, alcătuind 770,65 mil. lei. Rata medie ponderată a dobânzii la creditele noi, acordate în perioada respectivă, a constituit 7,83 la sută, majorându-se cu 0,31 puncte procentuale.
Victor URSU