În atenţia societăţilor pe acţiuni

Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF), în temeiul prevederilor legii cadru (nr. 192/1998) şi a prevederilor Legii nr. 171/2012 privind piaţa de capital (Legea nr. 171/2012), întru asigurarea transparenţei, siguranţei şi eficienţei pieţei de capital, informează persoanele cu funcţie de răspundere ale societăţilor pe acţiuni privind necesitatea dezvăluirii informaţiei, conform Regulamentului cu privire la dezvăluirea informaţiei de către emitenţii de valori mobiliare, aprobat prin Hotărârea CNPF nr. 7/1 din 18.02.2019, cu modificările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial nr. 76-85 din 01.03.2019 (în continuare – Regulamentul CNPF), precum şi urmare a modificărilor operate in Legea contabilităţii şi raportării financiare nr. 287/2017 (Legea nr. 287/2017), publicată în Monitorul Oficial nr. 1-6 din 05.01.2018.

Astfel, a se reţine că, portivit modificărilor operate în art. 33 alin. (3) din Legea nr. 287/2017, în vigoare din 01.01.2021, pentru entităţile altele decât cele de interes public dezvăluirea informaţiei, prezentarea şi/sau publicarea raportului anual pentru perioada de gestiune 2020 se realizează în termen de până la 30.05.2021.

De asemenea, potrivit pct. 45 din Regulamentul CNPF, emitenţii tranzacţionaţi în afara pieţei regementate şi/sau în cadrul sistemului multilateral de tranzacţionare (MTF) prezintă CNPF raportul anual, conform formei prenotate în Formularul nr. 9 din Regulament, fără obligatvitatea de a anexa situaţiile financiare.

În raport cu entităţile de interes public, termenul privind dezvăluirea informaţiei, prezentarea şi/sau publicarea raportului anual pentru perioada de gestiune 2020 a rămas intact şi anume – până la 30 aprilie 2021, în conformitate cu prevederile pct. 16 din Regulamentul CNPF.

IMPORTANT

Regulamentul, formularele şi anexele acestuia sunt plasate pe https://www.cnpf.md/ro/piata-de-capital-6423.html, în vederea întocmirii de către emitent a raportului anual pentru perioada de gestiune 2020, în funcţie de tipologia acestuia (EIP, entitate admisă în cadrul MTF sau alte entităţi, diferite de cele 2 categorii enunţate.

Menţionăm că, pe http://cnpf.md/ro/piata-de-capital-6464.html, este plasată şi informaţia sistematizată cu privire la principalele cerinţe ce se impun la întocmirea şi prezentarea rapoartelor periodice (anuale/semestriale), precum şi informaţia de ordin continuu, aferentă diferitor categorii de emitenţi, ce urmează a fi dezvăluită public.

Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa la CNPF (Direcţia emitenţi, Departamentul piaţa de capital, tel:. 022 859 472, 022 859 473, 022 859 471, 022 859 437) 
şi la Ediţia Periodică „Capital Market” (tel:. 022 221 287, 022 229 445).

Numarul ziarului: 
Nr.12 (886) din 31 martie 2021