Asigurarea pe înţelesul consumatorului: informaţii mai clare şi oferte mai uşor de comparat

Începând cu 25 iunie 2026, consumatorii beneficiză de un instrument nou, care îi ajută să înţeleagă mai bine şi să compare mai uşor produsele de asigurare oferite de societăţile de asigurare. Înainte de semnarea unui contract de asigurare generală, consumatorului îi este pus la dispoziţie gratuit Documentul de informare privind produsul de asigurare.

Ce informaţii găseşti în document?

Acesta răspunde, într-un limbaj simplu şi accesibil, la cele mai importante întrebări pe care orice consumator ar trebui să le clarifice înainte de încheierea unei asigurări:

  • Ce tip de asigurare este?
  • Ce riscuri sunt acoperite?
  • Ce situaţii nu sunt acoperite?
  • Există restricţii sau limitări ale acoperirii?
  • În ce teritoriu este valabilă asigurarea?
  • Care sunt obligaţiile consumatorului?
  • Când, cum şi cât se plăteşte pentru asigurare?
  • Când începe şi când încetează protecţia oferită de asigurare?
  • În ce condiţii poate fi reziliat contractul?

Informaţiile sunt prezentate în secţiuni distincte şi într-o ordine standardizată pentru toate produsele de asigurare, fiind însoţite de pictograme uşor de recunoscut. Astfel, consumatorii pot identifica mai rapid ce este acoperit, ce este exclus şi care sunt principalele obligaţii asumate.

Important: Documentul de informare privind produsul de asigurare prezintă, într-o formă succintă, principalele riscuri acoperite, excluderi, limitări şi obligaţii aferente produsului de asigurare. Acesta nu înlocuieşte contractul şi condiţiile complete ale acestuia.

Pentru o înţelegere deplină a produsului ales, recomandăm consumatorilor să consulte toate documentele contractuale şi să solicite explicaţii suplimentare de la societatea de asigurare sau intermediarul în asigurări.

Noua cerinţă rezultă din modificările operate la Legea nr. 92/2022 privind activitatea de asigurare sau de reasigurare, prin care se instituie obligaţia furnizorilor de servicii de asigurare de a pune la dispoziţia consumatorilor, înainte de încheierea contractului, informaţii obiective, clare şi relevante despre produsul de asigurare propus.

Direcţia generală comunicare şi educaţie financiară a CNPF

Numarul ziarului: 
Nr.28 (1156) din 15 iulie 2026