Agroland Business System, grupul din Timişoara listat pe AeRO, a raportat un prim semestru în care afacerile au crescut, iar profitul a scăzut. Acţiunile se tranzacţionau joi la prânz la 1,48 lei, cam la nivelul de la începutul anului.
O dorinţă apărută în urmă cu mai bine de cinci ani, experienţa acumulată într-un domeniu complet diferit şi curajul de a face pasul către antreprenoriat i-au adus pe Raluca Danciu şi Eugen Pătru în spatele barului unei cafenele 5 to go din Balş, judeţul Olt.
În marile pieţe sportive, miza cluburilor nu este neapărat lărgirea bazei de fani, cât construirea unri relaţii mult mai solide cu fanul deja existent, prin transformarea acestui într-un membru activ al comunităţii şi, în final, dezvoltarea unor surse de venit care merg dincolo de biletele la meci sau produsele de merchandising.
European Chess Superleague, noua competiţie-fanion a European Chess Union (ECU), îşi va desfăşura prima ediţie în România, în perioada 2–10 februarie 2027, punând astfel Bucureştiul pe harta competiţiilor internaţionale de şah. Turneul va reuni opt echipe de elită ale Europei şi va pune în joc un fond de premiere garantat de minimum 300.000 de euro, cel mai mare din istoria şahului european de club.
Cercetătorii studiază fuziunea ca potenţială sursă de energie din anii ’50. În cazul stelelor, gravitatea uriaşă şi căldura extremă forţează micii atomi să se combine într-unii mai mari, eliberând energie.
Fragmentarea pieţei şi dobânzile scăzute la economii erodează averea populaţiei. Pentru o gospodărie din România, dobânzile medii la depozitele pe un an, de 6,5% nu reuşesc să compenseze inflaţia medie ridicată, conform studiului European Wealth Drain Index publicat de Revolut.
ProCredit Bank permite accesul antreprenorilor la scrisori de garanţie bancară printr-un proces simplificat, derulat integral online din platforma internă Business Portal. Scrisorile de garanţie bancară sunt o soluţie pentru companiile care participă la licitaţii, derulează contracte comerciale sau au nevoie de garanţii pentru buna execuţie a lucrărilor.
Exim Banca Românească şi Nusco - unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori de pe piaţa locală de real estate - au încheiat un acord de finanţare în valoare de 21,4 mil. euro. Acordul este destinat refinanţării unor active din portofoliul companiei, precum şi susţinerii proiectelor de investiţii aflate în derulare, potrivit informaţiilor de la bancă.
Un angajat din sectorul sănătăţii şi asistenţei sociale a câştigat în luna iunie 2026 un salariu mediu net de 5.402 lei, echivalentul a aproximativ 1.031 de euro, cu doar 9 lei mai mult decât în aceeaşi lună din 2025, când salariul mediu net era de 5.393 lei, respectiv aproximativ 1.069 de euro, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Creşterea anuală este de numai 0,2%, mult sub ritmul de creştere al salariului mediu din economie.
România are în continuare una dintre cele mai ieftine pieţe ale muncii din Uniunea Europeană, conform datelor de la Eurostat, oficiul european de statistică. Cu un cost orar al forţei de muncă de 14 euro în 2025, România ocupă penultimul loc în clasamentul european, înaintea doar a Bulgariei.
Страницы