Costul orar cu forţa de muncă a crescut cu 1,8% în trimestrul al doilea din 2026 comparativ cu acelaşi trimestru din 2025, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, costul orar al forţei de muncă a crescut în majoritatea activităţilor economice.
Oferta de companii de la Bursa de Valori Bucureşti, exprimată atât prin numărul de companii care intră la tranzacţionare cât şi prin valoarea IPO-ului, nu ţine pasul cu ritmul în care fondurile de pensii private acumulează bani prin contribuţii, de 2 mld. lei în medie lunar, adică la jumătate faţă de cât au atras Cris-Tim şi Electroalfa, astfel că fondurile ajung să vândă acţiuni şi fie se orientează spre burse externe, fie se cumpără între ele.
Pierderi totale de 5,3 miliarde de lei doar în ultimul deceniu la CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare, CFR Călători şi CFR Marfă, scăderea numărului de călători şi a traficului de mărfuri, degradarea infrastructurii şi viteze tot mai mici ale trenurilor.
În ultimii ani, Ziarul Financiar a publicat zeci de articole, reportaje şi interviuri în cadrul campaniei ZF Şcoala într-un singur schimb, care a pus în prim-plan una dintre cele mai mari probleme ale sistemului de educaţie: lipsa spaţiilor şcolare, orele organizate în trei schimburi şi pauzele ciuntite.
Transelectrica (simbol bursier TEL), operatorul sistemului energetic naţional, propune acţionarilor un buget rectificat pentru 2026, cu venituri totale de 7,59 mld. lei şi un profit brut de 294,4 mil. lei, cu 81,4 mil. lei peste nivelul aprobat în mai.
Страницы