Alegeri cu miză foarte mari vor avea loc duminică în Serbia. Este vorba despre alegerile parlamentare anticipate convocate după ce fostul preşedinte Aleksandar Vučić a dizolvat parlamentul. Pentru prima dată după 14 partidul de guvernământ ar putea pierde alegerile.
Autorităţile din Franţa se mobilizează pentru protestele masive care sunt aşteptate. După o săptămână de manifestaţii în mai multe oraşe şi, inclusiv, în Paris, studenţii au anunţat că punctul culminant ar putea avea loc în această seară.
Ministerul ucrainean al Apărării a anunţat, sâmbătă, faptul că sistemul de comunicaţii prin Starlink şi Starshield, versiunea sa militară, funcţionează din nou la viteze de peste 400 de kilometri/oră, după mai bine de o săptămână de restricţii de serviciu.
Noul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat că eventualele majorări ale salariilor bugetarilor depind de deciziile privind bugetul şi de angajamentele asumate de România pentru menţinerea deficitului sub control.
Revolut, fintech-ul britanic care a captat în ultimii ani atenţia şi un număr consistent de clienţi români, în continuare, cu atât mai mult cu cât a devenit bancă în toată regula, vrea să devină bancă principală pentru clienţii săi, după ce ani de zile Revolut a fost întotdeauna aplicaţia secundară de transfer pentru majoritatea românilor. Kuba Fast, CEO, Revolut Bank UAB, a spus în cadrul emisiunii ZF Live că România este o piaţă strategică şi importantă.
Şeful statului major al armatei iraniene a declarat sâmbătă că navelor de război americane nu li se va permite să intre în apele Golfului „sub nicio formă”, pe fondul conflictului continuu dintre Washington şi Teheran.
Premierul canadian Mark Carney a respins în această săptămână acuzaţiile Washingtonului potrivit cărora Ottawa ar fi intenţionat să se amestece în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, care vor avea loc luna viitoare. El s-a declarat dezamăgit de comentariile făcute de ambasadorul american.
Administraţiile foştilor preşedinţi americani Joe Biden şi Donald Trump i-au cerut de mai multe ori lui Elon Musk să activeze sau să dezactiveze serviciul de internet prin satelit Starlink în diferite ţări, pentru a sprijini obiective de politică externă ale Statelor Unite.
Страницы