Serghei Cebotari: “Trebuie întreprinse toate măsurile pentru restabilirea încrederii totale faţă de sistemul bancar”

Interviu oferit de Preşedintele Comitetului de Conducere al Moldova Agroindbank, Serghei Cebotari

– Domnule Cebotari, deseori în presă întâlnim păreri sau comentarii care sunt departe de a fi evaluări sau analize profesio­niste şi realiste ale sistemului bancar. Din acest motiv, dorim să ne adresăm Dvs., unui bancher profesionist cu experienţă bogată, cu rugămintea să comentaţi ce se întâmplă cu adevărat în sistemul bancar din Republica Moldova? Banii iubesc liniştea, dar la noi nu e linişte deloc …
– Întregul an 2015 şi, îndeosebi, a doua jumătate, a fost dominat de ieşirea de pe piaţă a trei bănci. Toţi au avut ocazia să observe migrarea activă a clienţilor din toate segmentele, în special a persoanelor fizice. Respectiv, băncile au depus toate eforturile de ordin logistic şi de marketing, au investit mijloace băneşti pentru a atrage aceşti clienţi, în special, deponenţii persoane fizice pentru a crea condiţiile necesare de deservire. Paralel cu aceasta, lichidarea celor trei bănci a contribuit la înăsprirea comportamentului regulatorului faţă de băncile care au rămas pe piaţă. Şi a fost o reacţie corectă, destul de clară din punct de vedere profilactic, fiindcă acestea sunt, de fapt, funcţiile fireşti ale regulatorului. De asemenea, înţeleg şi reacţia societăţii, care a fost bulversată de evenimentele din sectorul bancar, un element sensibil al economiei naţionale, care în ţara noastră a rămas imun chiar şi faţă de crize serioase. Societatea, clienţii nu au putut să nu observe procesele ce au avut loc în trei cele mai mari bănci şi din acest motiv tema bancară se discută intens. Deci, sectorul bancar a devenit un subiect atractiv pentru interviuri şi talk-show-uri. Desigur despre aceasta trebuie de discutat, dar foarte important este ca evaluările şi declaraţiile pe care le fac experţii să fie în baza unei analize amănunţite a fiecărui caz în parte şi a fiecărei bănci în parte.

– Lichidarea a trei bănci este un eveniment destul de deosebit care dă motive pentru comentarii, atât profesioniste, cât şi la nivel de amatori. În opinia Dvs., cum a influenţat acest eveniment celelalte bănci, clienţii, dar şi piaţa în general?
– A avut loc redistribuirea clienţilor. Băncile care şi-au confirmat siguranţa datorită angajamentelor respectate faţă de clienţi, au reuşit să atragă numeroşi clienţi noi. De exemplu, Moldova Agroindbank a reuşit să atragă o mare parte din beneficiarii de plăţi sociale şi deponenţii celor trei bănci, a preluat deservirea conturilor trezoreriale şi ale organelor vamale. Avantajele concurenţiale – predictibilitatea, stabilitatea şi etica de afaceri strictă – au fost acei factori care au determinat venirea noilor clienţi, confirmând înalta încredere faţă de bancă. Anumite tendinţe ale anului trecut se vor menţine. Deşi după prima lună a anului este greu de anticipat o dinamică concretă, se observă o recuperare lentă. Sperăm la o relaxare a politicii monetare în februarie-martie şi revenirea la normal în a doua jumătate a anului curent.

– Şi totuşi, numiţi cele mai serioase probleme ale sectorului bancar …
– Sistemul bancar este parte a economiei naţionale, el trebuie analizat anume în acest context. Dar ce observăm dacă privim la economia naţională? Aici putem nominaliza foarte mulţi factori, care arată un singur lucru – economia ţării trece printr-o perioadă de recesiune. Acestea sunt şi incertitudinea condiţiilor economice, şi ritmurile lente de dezvoltare, mediul de afaceri complicat, fluctuaţiile valutare, scăderea cererii şi puterii de cumpărare, declinul din industrie şi agricultură, diminuarea remitenţelor. Lipsa finanţării din afara ţării limitează posibilitatea de a diversifica sursele de mijloace băneşti atrase şi, respectiv, frânează şi mai mult activitatea economică. Politica dură monetară duce la menţinerea ratei dobânzii la credite la un nivel înalt, ceea ce, de asemenea, pune presiune pe economie. Cu siguranţă, băncile nu au cum să nu reacţioneze la toţi aceşti factori.

– Din prima sursă, povestiţi cum stau lucrurile referitor la calitatea portofoliului de credite al Moldova Agroindbank?
– Desigur, situaţia generală a economiei reduce activitatea creditară în întreg sistemul şi creează probleme pentru agenţii economici, majorând, astfel, riscul de a nu rambursa creditele în termenii stabiliţi şi în volumele necesare. La fel ca şi în întreg sistemul, MAIB are astfel de credite. Dacă e să comparăm începutul şi sfârşitul anului 2015, portofoliul de credite a suferit modificări. Sunt credite care au fost recalificate în categoria nefavorabile. Aceste credite se renegociază, se prolonghează termenul, are loc modificarea graficului de întoarcere a mijloacelor băneşti şi asta, desigur, modifică calitatea portofoliului de credite, deoarece are loc reclasificarea creditelor dintr-o categorie în alta, mai joasă. Acestea sunt procese clare, dar asta nu înseamnă că situaţia iese de sub control. Majoritatea acestor credite sunt credite curente, care sunt rambursate conform graficului stabilit.

Aş vrea să subliniez că, în condiţiile actuale create, este foarte important ca băncile să posede “rezerve de siguranţă”. Acesta este profitul, care serveşte drept bază pentru crearea rezervelor (fondul de risc) pentru a face faţă situaţiilor de criză. Pot spune cu certitudine că Moldova Agroindbank dispune de astfel de rezerve! Cred că profesioniştii înţeleg corect această problemă precum şi faptul că pentru bănci acesta este un proces ciclic normal în condiţiile recesiunii economice. Aş vrea să repet, Moldova Agroindbank merge în întâmpinarea clienţilor, manifestă înţelegere. Sunt sigur că această etapă deloc simplă pentru sectorul bancar, dar şi pentru economie, va fi depăşită cu succes. Moldova Agroindbank în calitate de bancă sistemică, bancă-lider şi bancă puternică, joacă un rol important în procesul de menţinere a siguranţei şi stabilităţii întregului sector bancar. Responsabilitatea pentru bună­starea clienţilor – este principala noastră obligaţie şi cel mai important stimulent.

– Explicaţi vă rog, ce înseamnă pentru banca Dvs. supravegherea specială a BNM şi ce a cauzat instituirea acesteia?
– Nu este un secret că trei cele mai mari bănci din ţară se află sub supravegherea specială a Băncii Naţionale a Moldovei şi nu este un secret că are loc un diagnostic study, care se efectuează de către companii de audit internaţionale. Aceasta a fost o decizie firească a regulatorului, luată în urma închiderii a trei bănci mari din ţară. Sunt ferm convins că rezultatele supravegherii speciale vor confirma stabilitatea, potenţialul şi siguranţa Moldova Agroindbank.

Şi Dvs. aveţi perfectă dreptate când spuneţi că Moldova Agroindbank a înregistrat în 2015 rezultate financiare deosebite. MAIB a finisat anul 2015 cu un profit record pentru sine şi pentru sector, în mărime de 378,5 milioane lei. Şi acest rezultat este atins după crearea fondului de risc despre care am vorbit anterior. Este un motiv de mândrie şi dovadă a încrederii înalte a clienţilor faţă de bancă. Iar încrederea clienţilor este cel mai important lucru.

– Banca a declarat că a dezvăluit toată informaţia cu privire la acţionarii săi care deţin cote semnificative. Totuşi, dacă e să credem afirmaţiilor unor experţi, problema mai există încă. Care este opinia Dvs. vizavi de acest subiect, din punctul de vedere al Preşedintelui Comitetului de Conducere al băncii, precum şi reieşind din rolul managementului în procesele în cauză?
– Trebuie de menţionat că această întrebare nu este atât pentru management, cu toate că, bineînţeles, managementul trebuie să contribuie la îmbunătăţirea acestor procese. Este foarte important ca managementul să implementeze şi să respecte principiile guvernării corporative, aceasta fiind constituită din mai mulţi factori, inclusiv activitatea eficientă a echipei executive. Atât managementul, cât şi MAIB în calitatea sa de emitent, au dezvăluit toată informaţia, în conformitate cu cerinţele actelor normative în vigoare, cu privire la acţionarii care au cote semnificative. Acumulăm permanent informaţii noi pe care ni le pun la dispoziţie fiecare dintre acţionarii cu cote semnificative. Această activitate se desfăşoară în mod constant, în scopul asigurării conformităţii cerinţelor legislaţiei în vigoare cu privire la dezvăluirea informaţiei.

Trebuie să recunoaştem că subiectul transparenţei structurii acţionarilor băncilor din Moldova este unul actual pentru întreg sistemul bancar din ţara noastră, ceea ce este legat, întâi de toate, de lacunele legislative în domeniu. Este o întrebare foarte serioasă, soluţionarea căreia este una absolut imperativă pentru Republica Moldova, având în vedere riscurile, impactul şi rolul sistemului bancar în economia naţională şi în societate în general, precum şi cerinţele partenerilor noştri străini.

– Care este scenariul Dvs. pentru economia Republicii Moldova în perspectiva imediată? Ce impact va avea conjunctura externă asupra situaţiei economice de la noi?
– Cu certitudine, pieţele externe în care sunt prezenţi agenţii economici moldoveni, vor avea semnificaţie mare. Problemele economice ce rezultă din preţul mic la petrol în ţările-sursă trezesc mari îngrijorări în aceste zone. Unele state exportatoare sunt în prag de faliment. Totuşi, odată ce avem puţine tangenţe cu statele respective, acestea vor avea un impact minor asupra proceselor economice din ţara noastră. Cu toate că este foarte important ce se va întâmpla în aceste ţări şi în ce mod vor fi remodelate economiile de acolo. Apropo, reforma modelului economic al Chinei poate schimba în mod serios conjunctura economică şi financiară globală. Însă aceste lucruri, de asemenea, nu ne vor afecta într-un mod decisiv. Pe când situaţia din Federaţia Rusă, ţară cu care sunt legaţi mulţi dintre clienţii noştri – din contra poate avea un impact major, Rusia fiind în pragul unui nou an de criză. Şi situaţia din Ucraina este destul de tensionată. Toate acestea afectează procesele economice de la noi. Iar Europa, aşa cum am mai spus-o şi cu alte ocazii, aşteaptă de la noi calitate înaltă!

Revenind la situaţia internă, vreau să exprim un anumit optimism în legătură cu numirea noului Guvern, al cărui instituire a fost susţinută şi salutată de principalii parteneri externi ai Republicii Moldova. Este un semnal pentru donatorii financiari externi ai ţării, în primul rând – pentru FMI. Sper ca optimismul meu să se adeverească cât mai curând. Noi, cei de la Moldova Agroindbank, echipa noastră şi eu personal, promitem şi în continuare să identificăm cele mai bune soluţii pentru bancă, clienţi şi economie.

– Ce mesaj aţi vrea să transmiteţi clienţilor, cititorilor, socie­tăţilor?
– Aş vrea să evidenţiez importanţa restabilirii încrederii totale faţă de sistemul bancar şi faţă de fiecare bancă în parte. Pentru aceasta, trebuie inclusiv de urmărit respectarea tuturor principiilor de guvernare corporativă a băncilor, care include un set de factori: managementul, profesionalismul, acţionarii ş.a. Abordarea respectivă, înţelegerea şi acceptarea acestor lucruri, ne vor permite să mergem înainte.
Ceea ce ţine nemijlocit de banca noastră, afirm cu toată responsabilitatea că echipa noastră profesionistă de top-manageri ştie să evalueze corect situaţia de pe piaţa bancară şi întreprinde toate acţiunile necesare pentru ca banca să se dezvolte stabil, păstrând şi dezvoltând relaţiile reciproc avantajoase cu clienţii. Datorită acestor resurse serioase, precum este siguranţa şi înalta încredere pe care ne-au acordat-o clienţii noştri pe care îi respectăm şi la care ţinem mult, banca noastră va rămâne şi în continuare liderul sectorului bancar din Moldova. Acesta este principalul meu mesaj pentru clienţi.

Numarul ziarului: 
Nr.06 (627) din 10 februarie 2016