Circa 70 de întreprinderi şi organizaţii autohtone au însoţit delegaţia oficială a Republicii Moldova, condusă de viceprim-ministrul Valeriu Lazăr, la expoziţia interstatală „20 de ani ai CSI: noi orizonturi ale parteneriatului”, care s-a desfăşrat în perioada 28-30 iunie la Moscova. Ministrul moldovean al economiei a semnat acordul de concesionare pe un termen de 50 de ani a Pavilionului nr. 10 de la Centrul Expoziţional VVŢ din Moscova, în baza căruia urmează a fi deschisă o casă de comerţ a R. Moldova în capitala Federaţiei Ruse.
„Autorităţile moldoveneşti au utilizat această expoziţie ca o modalitate de promovare a produselor şi serviciilor autohtone, dar şi ca o oportunitate investiţională. Astfel, s-a încercat promovarea şi atragerea investiţiilor spre zonele economice libere şi parcurile industriale. La standurile noastre au mai fost demonstrate prezentări video ale participanţilor, drumurile turistice, tradiţiile şi cultura Republicii Moldova”, a declarat Valeriu Lazăr în cadrul conferinţei organizate ieri la Chişinău. El a accentuat importanţa manifestării pentru sporirea competitivităţii agenţilor economici şi intensificarea cooperării în domeniul inovaţional.
Cifra totală a vizitatorilor standului naţional constituie circa 10 mii de persoane, iar în timpul expoziţiei au avut loc mai mult de 100 de întrevederi de afaceri şi negocieri cu parteneri potenţiali din statele-membre ale CSI, în cadrul cărora au fost încheiate acorduri de colaborare în diverse domenii, inclusiv ştiinţifice, de livrare a mărfurilor moldoveneşti etc.
Agenda şedinţei Consiliului economic al CSI a fost constituită din mai multe aspecte de interacţiune economică între statele-membre ale CSI. În special, au fost discutate proiectele Acordului cu privire la zona de comerţ liber, Planul de acţiuni pentru realizarea etapei a doua (2012-2015) a Strategiei de dezvoltare economică a CSI până în anul 2020, Concepţiei dezvoltării strategice a transportului feroviar al statelor-membre ale CSI până în anul 2020. „Suntem gata să semnăm Acordul nou de comerţ cu CSI, însă procedura mai durează din cauză că ţări, precum Uzbekistan, Turkmenistan şi, mai recent, Azerbaijan au încă rezerve. Sper, totuşi, ca la şedinţa şefilor de Guverne ale CSI din octombrie curent, acest act să fie semnat”, a spus Lazăr.
Tot în această perioadă a fost semnat Protocolul de cooperare industrială între Republica Moldova şi Federaţia Rusă, care prevede livrări în producere fără taxe. Astfel, 20 de întreprinderi moldoveneşti şi 25 ruseşti vor efectua livrări reciproce. Cea mai amplă colaborare se prevede a fi cea dintre uzina „Saliut” (Rusia) şi „Topaz” (Moldova).
Cât priveşte utilizarea Pavilionului nr. 10 din Centrul Expoziţional VVŢ, ministrul a menţionat că se aşteaptă crearea unui centru multifuncţional, care va cuprinde o casă de comerţ, reţele de restaurante tradiţionale, standuri expoziţionale etc. Centrul va fi cuplat cu Grădina Botanică de la Moscova şi va fi extins pe o suprafaţă de 50 ha. Numărul total al vizitatorilor ar putea atinge cifra de 15 milioane. Ministerul Economiei va iniţia un concurs internaţional pentru selectarea companiei care va efectua lucrările de consrucţie şi amenajare a centrului. Acesta va fi deschis oficial la 1 ianuarie 2012.
Lilia Platon