Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, vicepreşedintele Comisiei Europene, Federica Mogherini, a declarat că Acordurile de Asociere încheiate de Uniunea Europeană cu Republica Moldova şi Georgia vor intra în vigoare pe deplin la 1 iulie 2016. Potrivit agenţiei “INFOTAG”, cu referire la Serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, despre aceasta oficialul european a declarat luni, la Bruxelles, în marja celei de-a şaptea şedinţe ministeriale a Parteneriatului Estic (PaE), la care au participat miniştri de Externe din statele membre ale UE şi PaE, precum şi comisarul pentru Politica de Vecinătate şi Negocierile de Extindere, Johannes Hahn.
Vorbind în cadrul reuniunii, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Moldovei, Andrei Galbur, a subliniat “necesitatea de a consolida cooperarea cu partenerii estici în faţa vulnerabilităţilor interne şi riscurilor externe”.
Ministrul moldovean a relatat despre noua agendă de reforme a Guvernului Moldovei, cooperarea sectorială şi viziunile de perspectivă.
“Sperăm că viitoarea Strategie Globală a UE în sfera securităţii şi politicii externe va acorda o atenţie mai mare stabilităţii în vecinătatea estică. Suntem interesaţi de o cooperare în sfera politicii de securitate şi apărare comună (PSAC) şi contracarării ameninţărilor-hibrid”, a remarcat şeful diplomaţiei moldoveneşti.
Referindu-se la propunerile Chişinăului în domeniul cooperării sectoriale, prezentate anterior în cadrul “Parteneriatului Estic”, ministrul a pledat pentru promovarea interconexiunilor cu UE în sfera transportului, energiei, precum şi iniţiativelor ce vor genera creştere economică prin atragerea investiţiilor şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii.
Andrei Galbur s-a mai pronunţat pentru elaborarea unei viziuni politice de perspectivă pentru partenerii estici în contextul viitorului Summit PaE din 2017.
În cadrul vizitei la Bruxelles, Galbur a participat şi la o şedinţă de lucru în format restrâns ai miniştrilor PaE împreună cu Înaltul Reprezentant şi Comisarul pentru Extindere, unde a fost discutată în mod special problematica de securitate regională.
“Totodată, reuniunea a reprezentat o bună oportunitate de a efectua un schimb de opinii între statele membre ale UE şi cei şase parteneri estici cu scopul de a identifica mai multe posibilităţi de implicare a statelor membre în iniţiativele şi proiectele PaE”, se precizează în comunicatul MAEIE.