Companiile de asigurări din Moldova, sprijinite în tranziţia către supravegherea prudenţială

Reprezentanţii sectorului au participat la un nou ciclu de instruiri, organizat cu suportul USAID

Conceptul de supraveghere prudenţială a constituit subiectul unui atelier online de instruire, destinat reprezentanţilor tuturor companiilor de asigurări din Republica Moldova. Timp de două zile, pe 29 şi 30 martie 2021, persoanele cu funcţii de conducere, actuarii, underwriterii, precum şi managerii de risc din cadrul acestor organizaţii au avut ocazia să afle care sunt cele mai bune practici în acest domeniu, dar şi ce ar trebui să întreprindă pentru a-şi alinia activitatea la noile cerinţe privind supravegherea prudenţială.

Instruirile au fost organizate de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF), în parteneriat cu reprezentanţii Proiectului „Transparenţa Sectorului Financiar în Moldova” (FSTA), finanţat de Agenţia Statelor Unite ale Americii pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Obiectivul instruirilor a fost de a pregăti asigurătorii pentru tranziţia către supravegherea prudenţială, prevăzută de noul proiect de lege privind activitatea de asigurare/reasigurare. Totodată, implementarea supravegherii prudenţiale în domeniul asigurărilor reprezintă şi o cerinţă a Directivei UE Solvabilitate II.

Formatorii evenimentului de instruire au fost experta internaţională Holly Bakke şi reprezentanţii direcţiei de profil din cadrul CNPF. Discuţiile s-au axat pe elementele esenţiale ale supravegherii prudenţiale – managementul riscului, guvernanţa corporativă şi ORSA (evaluarea proprie a riscului şi solvabilităţii), precum şi pe modalitatea şi termenele de implementare a acestora.

Tot în cadrul atelierului a fost prezentată şi Instrucţiunea de întocmire a Raportului ORSA, elaborată de către experţii FSTA. Documentul include o serie de linii directoare care vor ajuta atât regulatorul, cât şi companiile de asigurări să asigure corectitudinea şi plenitudinea datelor respectivului raport. În perspectivă, experţii FSTA vor sprijini CNPF şi la elaborarea unui model de raport ORSA, care ar putea fi utilizat de către entităţile raportoare.

Obligativitatea întocmirii rapoartelor privind evaluarea proprie a riscului şi solvabilităţii este prevăzută de proiectul noii legi privind activitatea de asigurare/reasigurare, iar termenul preconizat pentru începerea prezentării acestui raport de către participanţii pieţei de asigurări este de 12 luni din momentul intrării în vigoare a noului cadru de reglementare.

Prezentările formatorilor au fost alternate de discuţii interactive, în cadrul cărora participanţii au avut ocazia să împărtăşească provocările pe care le anticipează în implementarea supravegherii prudenţiale, în special a raportării după modelul ORSA, care reprezintă o premieră pentru sectorul asigurărilor din Republica Moldova.

Evenimentul de instruire reprezintă o continuare a activităţilor sprijinite de FSTA pentru alinierea sectorului de asigurări din Republica Moldova la practicile şi normele internaţionale.

Serviciul de presă al CNPF

Numarul ziarului: 
Nr.13 (887) din 7 aprilie 2021