Vicepreşedintele Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Adrian Gheorghiţă, a participat, în zilele de 29-30 noiembrie 2022, la atelierul de lucru privind aplicarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), precum şi la Conferinţa Ministerială „Raportare financiară şi de sustenabilitate pentru transparenţa datoriei şi o recuperare rezistentă”. Ambele evenimente s-au desfăşurat la Viena, Austria, şi au fost organizate de Centrul Băncii Mondiale pentru Reforma Raportării Financiare (CFRR).
Atelierul de lucru este destinat autorităţilor de reglementare responsabile de supravegherea băncilor şi companiilor de asigurări din ţările din Balcanii de Vest şi din Parteneriatul Estic şi are ca scop examinarea celor mai recente evoluţii în standardele internaţionale de raportare financiară şi provocările pentru sustenabilitatea asigurărilor ca urmare a schimbărilor climatice. De asemenea, participanţii la atelier au analizat provocările legate de aplicarea standardului IFRS 17.
La rândul său, Conferinţa Ministerială este dedicată discuţiilor privind modul în care informaţiile financiare şi nefinanciare fiabile şi transparente din sectoarele public şi privat pot sprijini luarea deciziilor îmbunătăţite, transparenţa datoriei şi redresarea rezistentă în perioade dificile. Conferinţa a reunit aproximativ 250 de delegaţi, inclusiv miniştri de Finanţe, oficiali guvernamentali, parteneri internaţionali de dezvoltare, reprezentanţi au sectorului public şi privat, comunităţi profesionale şi academice şi experţi din instituţiile internaţionale şi ale UE.
Notă: Cele două evenimente au fost organizate în cadrul Drumului spre Europa: Programul de reformă contabilă şi consolidare instituţională pentru întreprinderile mici şi mijlocii (REPARIS pentru IMM-uri), finanţat de Uniunea Europeană, şi Programul privind consolidarea auditului şi raportării în ţările Parteneriatului Estic (STAREP), finanţat de Agenţia Austriacă de Dezvoltare, Ministerul Austriac de Finanţe şi Uniunea Europeană.
Serviciul de presă al CNPF