Ca rezultat al concursului de selecţie, 5 candidaţi pasionaţi şi talentaţi s-au alăturat subdiviziunilor Piaţa de Capital, Protecţia Consumatorilor şi Juridică din cadrul Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF). Aceştia vor efectua, în perioada 3 februarie – 31 mai 2025, stagiul de practică în cadrul CNPF, cu achitarea unei burse lunare de 3 mii de lei.
Le urăm un călduros bun venit în această călătorie profesională, unde vor avea ocazia de a dobândi experienţă practică valoroasă şi se vor familiariza cu activitatea unei instituţii-cheie în reglementarea pieţei financiare.
„Ne propunem, prin promovarea stagiilor, să contribuim la formarea viitorilor profesionişti, dar şi să-i încurajăm pe cei care doresc să facă o schimbare în carieră”, a declarat preşedintele CNPF, Dumitru Budianschi.
Notă: Acesta este al doilea an consecutiv în care CNPF organizează concursul de stagii plătite. În cadrul primului concurs, cinci tineri au fost selectaţi şi au efectuat, în perioada 1 februarie – 31 mai 2024, stagiul de practică în cadrul instituţiei, beneficiind de burse lunare. În urma stagiului la autoritatea de supraveghere, doi tineri au fost angajaţi în cadrul Departamentului Juridic al CNPF.
Direcția generală comunicare și educație financiară a CNPF