Nici în acest an urgia nu ne-a ocolit. Mii de hectare de culturi agricole, livezi, dar şi vii au fost afectate de grindină, ploi torenţiale, furtuni. Daunele urmează să fie evaluate. Ceea ce este clar e că agricultorii, care au intrat în noul an agricol cu gândul că „poate ne va cruţa în anul acesta natura” şi nu şi-au făcut asigurări vor avea de pierdut milioane.
Unii au rămas doar cu speranţa că vor avea câştig din ceea ce au plantat sau au semănat în acest an. Recolta a fost, parţial sau în întregime, distrusă de puhoaie şi grindina, pe alocuri de mărimea unei vişine.
Şi asta în condiţiile în care doar 1 la sută din suprafeţele agricole sunt asigurate. Agricultura este, probabil, domeniul cu cel mai înalt grad de risc din toate activităţile din Republica Moldova. Şi asta, pentru că secetele, inundaţiile şi alte intemperii sunt tot mai frecvente.
“În ultimele două decenii, secetele sunt mai frecvente şi devin tot mai intensive. Astfel, în perioada anilor 1990–2011, pe teritoriul Republicii Moldova s-au înregistrat 10 ani (1990, 1992, 1994, 1996, 1999, 2000, 2001, 2003, 2007, 2011) cu secete de diferită intensitate, care au dus la scăderea recoltei culturilor agricole”, constată Serviciul Hidrometeorologic de Stat.
Spre deosebire de alte hazarduri naturale, potrivit meteorologilor, secetele sunt un proces treptat cu consecinţe negative de lungă durată. Deşi ele nu conduc nemijlocit la pierderi de vieţi umane, de foame pot suferi zeci şi sute de mii de oameni. De aceea, după pierderile materiale (22 la sută), secetele în lume cedează doar cicloanelor tropicale (30 la sută), iar după efectul social, acest fenomen nu are asemănare.
În Republica Moldova secetelor le revine 12,5 la sută din numărul total de hazarduri. În anul 2007 am avut o secetă, apreciată de specialişti, drept „catastrofală”. Recolta de grâu în toamnă a fost de două ori mai mică decât cea prognozată, iar de porumb, floarea soarelui, sfecla de zahăr, tutun, pomi fructiferi – „a fost compromisă în cea mai mare parte, iar întreprinderile sectorului menţionat au rămas fără materie primă”.
„Seceta catastrofală din anul 2007 a afectat peste 80% din teritoriul republicii, fiind cea mai severă secetă pentru toată perioada de măsurători instrumentale”, fiind chiar mai severă decât cea din anul 1946”, constată meteorologii. Ei afirmă că prejudiciile economiei naţionale s-au ridicat la peste 1 miliard de dolari SUA.
Peste doar patru ani, în 2011 am avut o nouă secetă, apreciată de aceeaşi meteorologi „catastrofală”.
Ploile torenţiale şi grindina sunt, mai curând, nişte fenomene locale, şi afectează, de regulă, arii mai mici, ca urmare şi pierderile sunt mai mici, de aceea, probabil, atunci când se vorbeşte de fenomene extreme sau hazarduri naturale, se are în vedere seceta.
Şi dacă aceste fenomene sunt tot mai frecvente şi mai intensive, de ce doar 1 la sută din suprafeţele agricole au fost asigurate? De ce fermierii, mai ales cei cu suprafeţe mari, preferă să facă agricultură fără această plasă de siguranţă?
Motive sunt mai multe. În primul rând, proverbiala noastră „poate ne ocoleşte nevoia”. Pe de altă parte, riscurile fantastic de mari pe care nicio societate nu îşi permite să le asigure, respectiv, seceta şi inundaţiile. Dezinteresul fermierilor faţă de încheierea poliţelor de asigurări are şi o altă explicaţie, situaţia economică a fermierilor care uneori primesc subvenţiile cu întârziere şi care stau destul de prost cu lichidităţile. Fermierii mici, care consideră mult prea scumpe asigurările agricole, preferă să lucreze fără această plasă de siguranţă. Există multă birocraţie la evaluarea daunelor, care, la fel, descurajează asigurările agricole. În 2012, o parte din agricultori şi-au obţinut despăgubirile prin judecată.
Şi prim-adjunctul directorului companiei de asigurări Moldcargo, Teodor Ungureanu, afirmă că nu poate fi un singur motiv care descurajează asigurările agricole. „Agricultorii spun că e scumpă asigurarea. Da, sunt costuri ridicate pentru agricultori şi în multe cazuri ei nu pot suporta aceste cheltuieli. Există, la fel, obiceiul de a nu-şi asigura riscurile. După câteva ploi, se gândesc că totul va fi bine şi seceta sau grindina îi va ocoli. Decizia se ia în grabă, în funcţie de pericolul cel mai mare, în viziunea agricultorului. Sunt cazuri când asigurătorii refuză să încheie contracte. Nu neapărat că sunt rău intenţionaţi sau pentru că nu au fost întrunite condiţiile pentru a accepta cazul asigurat”, menţionează Teodor Ungureanu.
Pe agricultor, care este cel păgubit, nu-l prea interesează nuanţele. El vrea să fie despăgubit pentru că are pierderi şi a plătit pentru asigurare. Toate aceste nuanţe dictează relaţiile între asigurător şi asigurat. Plus că „asigurătorul e la fel de îndreptăţit să nu fie receptiv la doleanţele agricultorului pentru că el avea nişte rezerve de asigurare. El, de multe ori, îşi investeşte banii în aceste rezerve pentru că, deseori, Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură întârzie sau sunt chiar cazuri că refuză să plătească partea de subsidii. Atunci e îndreptăţit şi asigurătorul să fie precaut pentru că până la urmă el riscă cu rezervele, cu banii săi”, spune Ungureanu.
Potrivit acestuia, subsidiile de stat ar trebui să fie mult mai clare. Întrebat dacă o soluţie ar fi ca aceste asigurări să devină obligatorii, la fel ca cele de răspundere civilă auto, Teodor Ungureanu apreciază că, luând în considerare „nivelul nostru de dezvoltare a agriculturii, este foarte greu să faci obligatoriu sistemul de asigurări în agricultură. Asigurările mutuale ar fi cele mai propice, când agricultorul îşi ia asupra sa o parte din primele de asigurare, iar statul vine cu subsidii. Procentul poate fi diferit”.
Producătorii agricoli sunt stimulaţi prin subvenţionare din partea statului să-şi asigure semănăturile, însă un număr mic de fermieri face acest lucru, a declarat pentru MOLDPRES Marin Grama, consultant superior la Direcţia Ministerului Agriculturii Dezvoltării Regionale şi Mediului pentru politici de producţie, procesare şi reglementare a calităţii produselor de origine vegetală.
Potrivit specialistului, „un alt aspect al problemei îl constituie nerespectarea tehnologiei de cultivare a fiecărei culturi în parte, care are specificul său individual: termene optime de semănat, utilizarea soiurilor performante, testate în condiţii locale, utilizarea corectă şi în timp util a fertilizanţilor şi produselor de uz fitosanitar, neadmiterea amplasării culturilor anuale pe pante, unde riscul spălăturilor sporeşte considerabil, evitarea solurilor cu drenaj slab. La fel este importantă şi diversificarea culturilor prin diferite succesiuni, rotaţii şi asociaţii ale culturilor care implică plante anuale şi perene”.
Deşi Lega privind asigurarea subvenţionată a riscurilor de producţie în agricultură a fost adoptată încă în 2004, subsidiile statului nu au impulsionat acest sector, impactul a fost unul neînsemnat şi după 15 ani de la adoptarea legii. Astfel, în raportul CNPF pentru 2009 se constata că, deşi „statul acordă subvenţii în mărime de 80 la sută din suma asigurată a culturilor agricole şi a animalelor, potenţialul asigurărilor agricole în Republica Moldova rămâne să fie nevalorificat, suprafeţele cuprinse în asigurare constituie doar 5 la sută din totalul terenurilor agricole”. Cele două societăţi de asigurare acreditate să desfăşoare activitate în domeniu, în anul 2009 au încheiat 196 contracte de asigurare subvenţionată a riscurilor de producţie în agricultură cu suma asigurată de 281,3 milioane de lei. Valoarea cumulativă a primelor brute subscrise a constituit 20,8 milioane de lei, în jumătate faţă de anul precedent. Despăgubirile de asigurare au constituit 23,6 milioane de lei, înregistrând o creştere semnificativă, cu 80,2 la sută.
Peste nouă ani, în anul 2018, deja şapte societăţi de asigurare au desfăşurat activitate în domeniul asigurării subvenţionate a riscurilor de producţie în agricultură. Astfel, potrivit datelor CNPF, „au fost emise 529 poliţe de asigurare subvenţionată a riscurilor de producţie în agricultură cu suma asigurată de 349,61 milioane de lei. Valoarea cumulativă a primelor brute subscrise a constituit 10,16 milioane de lei. Despăgubirile de asigurare au însumat 2,65 milioane de lei”.
Aşadar, în „ţara calamităţilor”, cum a numit Republica Moldova o colegă de la Radio Europa Liberă, interesul producătorilor agricoli pentru acest tip de asigurare rămâne a fi foarte mic, iar fără plasa de securitate a asigurărilor agricole, ei rămân expuşi riscului de a suporta pierderi.
Vlad Bercu
