Sumarul tranzacţiilor bursiere din februarie

Volumul total al tranzacţiilor bursiere în luna februarie a constituit 8,2 mil. lei, aproape cu 5 mil. lei mai mult decât volumul lunii februarie 2014. În total, au fost efectuate 99 de tranzacţii cu valorile mobiliare ale 31 de emitenţi.

În structura tranzacţiilor bursiere cota volumului Secţiei Tranzacţiilor Directe a depăşit considerabil cota volumului Secţiei de Bază, constituind 97,14% şi, respectiv, 2,85%.
În Secţia de Bază (piaţa interactivă) au fost tranzacţionate acţiunile ale 19 emitenţi în volum total de 213,9 mii lei. Pe parcursul lunii, preţul de piaţă al acţiunilor BC „Moldova Agroindbank” SA a crescut de la 1050 până la 1105 lei. Acţiunile ordinare nominative ale „Banca de Economii” SA au fost vândute cu 30 lei şi acţiunile BC „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” SA – cu 60 lei per acţiune.
Preţul de piaţă al acţiunilor societăţii „Moldovagaz” a crescut considerabil de la 20 până la 120 lei. Preţul acţiunilor companiei „Zorile” s-a micşorat de la 30 până la 20 lei.
În Secţia Tranzacţiilor Directe au fost înregistrate tranzacţiii de vânzare a pachetelor unice în cadrul licitaţiilor cu strigare şi oferte publice pe piaţa secundară. În cadrul licitaţiilor cu strigare au fost realizate valorile mobiliare ale 10 emitenţi în volum de 7,95 mil. lei, dintre care 4,1 mil. lei reprezintă volumul tranzacţiei cu acţiunile „Centrul tehnic-Ceadîr-Lunga” şi 3,3 mil. lei – volumul tranzacţiei cu acţiunile „Nord-Mobilă”. Cele mai multe pachete au fost vândute cu acţiunile societăţii „Cereale Cahul” (24 de tranzacţii cu 7,50 lei per acţiune).
Au fost înregistrate oferte publice de procurare a 0,63% din acţiunile companiei „Automotrans” cu 25 lei per acţiune şi a 0,24% din acţiunile întreprinderii „Fabrica de drojdii din Chişinău” cu 14,76 lei per acţiune. Valoarea totală a acestor 2 oferte publice a constituit aproximativ 20 mii lei.
Lista valorilor mobiliare înregistrate la Bursă la finele lunii februarie a fost constituită din 952 de societăţi pe acţiuni, dintre care 9 – companii înscrise la Cota bursei.
La negocierile lunii februarie au luat parte 10 Membri ai Bursei. Dintre aceştia, poziţiile de lider au ocupat:
•    după volumul tranzacţiilor (15,4 mil. lei) – “Gest-Capital”;
•    după numărul tranzacţiilor efectuate (112 tranzacţii) – “DAAC Invest”;
•    după numărul emitenţilor tranzacţionaţi (10 emitenţi) – “Proajioc”.

Informaţii mai detaliate privind cererea şi oferta, preţurile de piaţă, statistica tranzacţiilor bursiere, precum şi lista companiilor de brokeri pot fi găsite pe site-ul Bursei de Valori a Moldovei (www.moldse.md) sau la tel. 022-27-54-20.
Informaţia privind negocierile este publicată: săptămânal în ziarul “Capital Market”, lunar în buletinul informativ al bursei “Bursa de Valori a Moldovei” (indice la “Poşta Moldovei” – 31882).

Bursa de Valori a Moldovei

Numarul ziarului: 
Nr.11 (581) din 25 martie 2015