Republica Moldova e printre codaşi după volumul de investiţii străine directe

Republica Moldova nu se află în topul celor 10 ţări recipiente de investiţii străine directe din regiunea Europei de Sud-Est. Despre aceasta a anunţat viceministrul Economiei, Octavian Calmîc, săptămâna trecută în cadrul prezentării Raportului Global al Investiţiilor 2011 ”Modalităţi de producţie şi dezvoltare internaţională ce nu implică transferuri de capital”, elaborat de către Conferinţa Internaţională a Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD).

Potrivit raportului, după o scădere dramatică în 2009, investiţiile străine directe au însumat 200 mil. dolari în 2010. Stocul ISD a crescut de peste 6 ori faţă de anul 2000 şi mai mult de 29 ori faţă de anul 1995. Totuşi, conform studiului, Moldova rămâne mult în urma ţărilor vecine şi a principalilor parteneri comerciali. În România, de exemplu, stocul ISD a depăşit anul trecut 70 mld. dolari, în Ucraina – 57 mld. dolari, iar în Rusia – tocmai 423 mld. dolari.
Autorii raportului afirmă că, spre deosebire de ţările din regiune, Moldova a fost mai puţin atractivă pentru achiziţii şi fuziuni internaţionale, valoarea tranzacţiilor de acest gen ridicându-se la 15 mil. dolari în ultimii cinci ani analizaţi, în timp ce România a atins cifra de 4,5 mld. dolari, Rusia – 26,2 mld. dolari şi Ucraina – 9,2 mld. dolari.
S-a constatat că fluxul ISD în Federaţia Rusă, cea mai mare economie din regiune, a crescut cu 13%, constituind 41 mld. dolari, iar în Ucraina, datorită îmbunătăţirii condiţiilor macroeconomice, ISD au crescut cu 35%, în timp ce în Kazahstan acestea au scăzut uşor în anul 2010. Aceste trei ţări rămân destinaţia principală a investiţiilor străine directe în CSI. Anul trecut, stocul ISD s-a ridicat la 2,84 mld. dolari.

Matilda Dimovska, reprezentantul permanent adjunct al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în R. Moldova, a menţionat că investiţiile străine în Moldova au început să înregistreze un trend pozitiv.

Odată cu deschiderea de către companiile multinaţionale a unor manufacturi din industria de automobile, au devenit actuale pentru Republica Moldova şi modalităţile transfrontaliere de producţie ce nu implică transferuri de capital, ci se bazează pe activităţi de producere în baza unor contracte încheiate cu firme străine. Manufacturile menţionate în raport vizează producţiile ce s-au deschis în zonele economice libere de la Bălţi şi Ungheni. Proiectele de tip Greenfield au fost şi ele prezente în Moldova. În 2010, au fost lansate 11 proiecte de acest gen, iar în 2011 – 4. Proiectele de tip Greenfield reprezintă acele investiţii în care administratorul începe de la zero proiectul, iar la finisare prezintă o unitate industrială care funcţionează în condiţii perfecte, cu toate autorizaţiile necesare funcţionării în deplină legalitate.

„RM îşi va diversifica intrumentele financiare, cum ar fi outsourcing-ul, franchising-ul, licenţierea în activitatea corporaţiilor transnaţionale în noua sa strategie de atragere a investiţiilor”, a declarat viceministrul economiei, Octavian Calmîc. Potrivit acestuia, este important de a găsi noi traiectorii de atragere a investiţiilor pentru ţara noastră.

Conform Raportului Mondial de Investiţii 2011, la nivel mondial, activitatea transfrontalieră prin modalităţile care nu implică transferuri de capital este importantă, în special pentru ţările în curs de dezvoltare.

Estimările reflectă generarea a peste 2 trilioane de dolari din vânzările care au avut loc în 2009. Serviciile au reprezentat 1,3 trilioane dolari, franchiza – 350 miliarde dolari, licenţierea – 360 miliarde dolari, iar contractele de management – 100 miliarde dolari. La nivel global, în aceste activităţi sunt angajaţi 14-16 milioane muncitori din ţările în curs de dezvoltare, valoarea lor adăugată reprezentând aproape 15% din PIB-ul economiilor.

UNCTAD avertizează că ţările în curs de dezvoltare trebuie să-şi echilibreze riscul de a rămâne blocate în procese de producţie cu valoare adăugată redusă şi să evite dependenţa exagerată de tehnologiile şi intrările de peste hotare.

Organizaţia estimează că în 2011 investiţiile străine directe globale vor atinge nivelurile anterioare crizei, ajungând la 1,4-1,6 mii de miliarde dolari şi se vor apropia de valoarea din 2007 către anul 2013. Anul acesta, pentru prima dată, economiile ţărilor în curs de dezvoltare şi în curs de tranziţie au atras împreună mai mult de jumătate din fluxurile globale ale investiţiilor străine directe.

Raportul ”Modalităţi de producţie şi dezvoltare internaţională ce nu implică transferuri de capital” a fost lansat la Chişinău de către UNCTAD, Organizaţia de Promovare a Exportului din R. Moldova (MIEPO), Ministerul Economiei şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Lilia Platon

Numarul ziarului: 
Nr.31 (400) din 3 august 2011