Ministerul construcţiilor planifică formarea unui fond de garantare a riscurilor creditelor ipotecare

Ministerul construcţiilor planifică formarea unui fond de garantare a riscurilor creditelor ipotecare

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor plănifică înfiinţarea unui Fond de garantare a riscurilor creditelor ipotecare, pentru a susţine cetăţenii în procurarea şi construcţia locuinţelor şi a asigura finalitatea procesului ipotecar.

Agenţia “INFOTAG” transmite cu referire la surse din cadrul ministerului că scopul acestei acţiuni este de a asigura accesul cetăţenilor la sistemul de creditare şi de a îmbunătăţi calitatea funcţionării acestuia prin crearea condiţiilor optime pentru majorarea sumei creditelor, scăderea nivelului dobânzii, micşorarea avansului şi crearea sistemului de garantare a creditelor ipotecare. Locuinţele achiziţionate pot fi finalizate, în construcţie sau care urmează să se construiască.
Ministrul Marcel Răducan a prezidat o şedinţă la care au participat reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, Ministerului Economiei, Băncii Naţionale şi Federaţiei Patronale a Constructorilor, Drumarilor şi a Producătorilor de Materiale de Construcţie “Condrumat”.
În cadrul discuţiilor a fost analizată experienţa României, Olandei, Kazahstanului, state care vin în ajutorul persoanelor fizice care nu au posibilitatea temporar să achite datoria băncilor, prin achitarea datoriei de către Fond iar în cazul când datoria de plată nu poate fi achitată – prin vânzarea locuinţei se acoperă datoriile faţă de creditor.
Răducan a opinat că este important să fie creat în ţară “un mecanism credibil care să le dea încredere cetăţenilor că peste 5,10 sau 15 ani vor reuşi să îşi achite creditul pentru locuinţă şi să aibă încrederea că statul îi susţine şi le creează posibilităţi în ţara lor”. “Trebuie să stabilim sarcini concrete, reguli stricte, condiţii dure pentru toţi actorii implicaţi, astfel ca rata dobânzii să nu sperie cetăţenii, iar condiţiile de creditare să fie accesibile”, a precizat Răducan.
Reprezentantul sectorului bancar a estimat că fondul poate fi format doar în urma cooperării cu fonduri de finanţare externe şi surse bugetare.
Experţii pieţei imobiliare afirmă că în ultima perioadă, în Moldova nu se atestă un interes sporit pentru ipotecă, nu există nici chiar noţiunea de “credit ipotecar”, iar împrumuturile care se acordă pentru achiziţii de locuinţe denaturează sensul creditării ipotecare.