Fondurile de investiţii şi-ar putea recupera milioanele de la Investprivatbank

Comisia Naţională a Pieţei Financiare propune urgentarea lichidării fondurilor de investiţii care aveau conturile la banca aflată în proces de lichidare, Investprivatbank.

În momentul retragerii licenţei Investprivatbank, fondurile de investiţii aveau 188,6 milioane de lei sub formă de plasamente pe care nu le-au retras nici în prezent, în condiţiile în care procedura de lichidare a băncii decurge foarte lent. Instituţia financiară mai are de rambursat 362 milioane de lei Ministerului Finanţelor care a acordat un credit Băncii de Economii după ce aceasta a rambursat depozitele persoanelor fizice.

Astfel, potrivit proiectului de lege, CNPF propune Ministerului Finanţelor să emită şi să transmită oricărei bănci comerciale selectate obligaţiuni de stat în sumă de până la 188,6 mil. lei la valoarea nominală, la rata fixă a dobânzii de 0,01 la sută anual, cu condiţia răscumpărării trimestriale în rate, conform unui grafic stabilit în acordul dintre Ministerul Finanţelor, banca selectată, Banca Naţională a Moldovei şi Comisia Naţională a Pieţei Financiare. Acordul va conţine modul şi procedura de transmitere a mijloacelor băneşti către fondurile de investiţii nemutuale şi pentru privatizare, care vor fi îndreptate spre plată acţionarilor ca valoare de repartizare în rezultatul lichidării acestor fonduri. Este de menţionat că proiectul de lege a fost elaborat de CNPF având în vedere precedentul existent – Legea nr. 190 din 30.09.2011 privind unele măsuri suplimentare de asigurare a stabilităţii financiare, conform căreia recuperarea fondurilor îndreptate de către Banca de Economii pentru plata depozitelor deponenţilor BC Investprivatbank SA se efectuează din sursele bugetului de stat şi taxele speciale aplicate băncilor comerciale.

În cazul întârzierii achitării taxei speciale la bugetul de stat, Ministerul Finanţelor încasează în mod incontestabil din contul băncii suma datorată a taxei speciale şi penalitatea de întârziere în mărime de 0,1% din suma datorată pentru fiecare zi de întârziere.

Încasarea incontestabilă se efectuează prin înaintarea de către Ministerul Finanţelor la Banca Naţională a Moldovei a ordinului incaso pentru încasarea incontestabilă a datoriei şi a sumei penalităţii de întârziere din contul corespondent al băncii respective deschis la Banca Naţională a Moldovei.

CNPF propune şi un mecanism de rambursare a celor 188,6 mil. de lei. Astfel, 100 mil. lei vor fi achitate de către băncile comerciale pe parcursul anilor 2017-2020.

“Procesul de valorificare a activelor BC Investprivatbank SA este de durată, iar nerestituirea către acţionarii fondurilor de investiţii a mijloacelor plasate afectează credibilitatea în întregul sistem bancar, astfel, pentru restabilirea mijloacelor bugetare dezafectate pentru răscumpărarea de la banca selectată a obligaţiunilor de stat pentru perioada 2017-2020, băncile comerciale vor achita o taxă specială anuală pentru asigurarea stabilităţii financiare (în continuare – taxa specială) până la acumularea sumei de 100 mil. lei”, argumentează CNPF.

Celelalte 88,6 mil. lei vor fi restabilite în buget din contul vânzării bunurilor BC Investprivatbank SA. În cazul în care până la 31.12.2020 nu vor fi restituite toate mijloacele financiare din contul vânzării activelor, diferenţa va fi achitată de către Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar.

Mijloacele băneşti au fost plasate în conturile de depozit ale BC Investprivatbank încheiate din numele fondurilor de investiţii – persoane juridice (din cauza costurilor exagerate necesare pentru a deschide circa 900 mii de conturi). Aceste conturi conţineau sume datorate persoanelor fizice şi, prin urmare, trebuiau a fi calificate drept depozite ale persoanelor fizice. Prin urmare, BC Investprivatbank avea obligaţia legală să efectueze defalcări în Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar aferente depozitelor fondurilor de investiţi.

“Astfel, singura soluţie pentru restituirea către acţionarii fondurilor de investiţii a mijloacelor băneşti revenite din lichidarea acestor fonduri este promovarea prezentului proiect de lege. Realizarea proiectului de lege propus necesită cheltuieli financiare alocate de stat şi de băncile comerciale. Însă nepreluarea de către stat a datoriilor BC Investprivatbank SA faţă de cei circa 900 mii de acţionari ai fondurilor de investiţii (majoritatea fiind persoane în etate) va deteriora esenţial încrederea în sistemul financiar, precum şi va submina dezvoltarea pe viitor a investitorilor instituţionali cum ar fi organismele de plasament colectiv”, spune CNPF.

Proiectul de lege prenotat vine în apărarea drepturilor a circa 900 mii de persoane – acţionari ai fondurilor de investiţii, care urmează să încaseze sume foarte mici – circa 100-400 lei fiecare, ca valoare de lichidare a acţiunilor fondurilor de investiţii. Astfel, considerentele de ordin moral, de dreptate şi impactul social al deciziei în favoarea restituirii sumelor, în final, vor depăşi cheltuielile financiare aferente despăgubirii acestor persoane.

Potrivit CNPF, conform recomandărilor Fondului Monetar Internaţional (misiunea Departamentului Monetar şi Pieţei de Capital care a vizitat Moldova în perioada 18-25 martie 2010), activele fondurilor de investiţii plasate la BC Investprivatbank SA urmează a fi descifrate sub numele acţionarilor – persoane fizice, astfel încât să fie eligibile pentru a fi acoperite de către Fondul de Garantare a Depozitelor. În opinia experţilor, aceste mijloace aparţin persoanelor fizice deoarece au fost generate din lichidarea instituţiilor anterior privatizate pentru care fie­care şi oricine din cetăţeni a avut drept de creanţă.

Investprivatbank a falimentat acum şapte ani. Potrivit raportului Curţii de Conturi, instituţia financia­ră are de rambursat 362 milioane de lei la bugetul de stat.

“Valorificarea activelor Investprivatbank nu acoperă cheltuielile suportate de bugetul de stat. Din totalul creanţei de 428,5 milioane de lei preluate de Ministerul Finanţelor prin emiterea obligaţiunilor de stat, urmare a procesului de lichidare a băncii, până în prezent au fost transferate doar 66,5 milioane de lei. Datoria faţă de bugetul de stat este de 362 de milioane de lei”, se spune în raportul de audit.

Recuperarea banilor de la Investprivatbank decurge cu viteza melcului în condiţiile în care într-un an (2014-2015) banca a reuşit să recupereze active în valoare de doar opt milioane de lei, ceea ce înseamnă că, per total, activele băncii ar putea fi recuperate în circa 20 de ani sau chiar niciodată.

Economiştii susţin că în prezent recuperarea datoriilor decurge anevoios, în condiţiile în care comercia­lizarea gajului este foarte lentă din cauza cererii slabe de pe piaţă, dar şi a anumitor conjuncturi.

Banca Naţională a Moldovei a retras licenţa de activitate a Investprivatbank în iunie 2009. BNM, la acea vreme îşi argumenta decizia prin faptul că, “în cadrul supravegherii activităţii Investprivatbank, în baza rapoartelor financiare, Banca Centrală a depistat încălcări ale normelor prudenţiale, ceea ce a determinat efectuarea unui control complex pe teren în martie-mai 2009”. În consecinţă, managementul neadecvat al Investprivatbank a condus la incapacitatea de plată a băncii respective.

În context, Banca Naţională a Moldovei a extins procedura de lichidare a băncilor de la trei la cinci ani cu prelungirea termenului cu încă doi ani. Banca centrală spune că lichidatorii băncilor sunt obligaţi să se încadreze în timpul stabilit de legislaţie pentru lichidarea băncilor. Procesul de recuperare a creanţelor debitorilor aflaţi în insolvabilitate decurge foarte greu.

Victor URSU

Numarul ziarului: 
Nr.26 (647) din 29 iunie 2016