Agenţia proprietăţi publice pregăteşte o nouă rundă de privatizări

Agenţia Proprietăţi Publice (APP) va desfăşura în decembrie o nouă rundă de vânzare a bunurilor proprietate de stat.

Surse din cadrul APP au relatat pentru INFOTAG că în perioada 6-9 decembrie la Bursa de Valori se va desfăşura cea de-a cincea licitaţie de la începutul anului pentru vânzarea pachetelor de acţiuni ale statului în întreprinderi. La vânzare vor fi scoase pachetele a 31 de societăţi pe acţiuni, dintre care în 16 statul deţine pachetul de control. Preţul iniţial al bunurilor este de circa 500 mil. lei.

Toate pachetele au mai fost scoase la licitaţii, dar nu au fost solicitate, iar de această dată preţurile iniţiale au fost micşorate. La celelalte patru licitaţii din acest an au fost vândute 12 pachete de acţiuni în valoare de aproape 60 mil. lei.

Documentele pentru concursul investiţional de privatizare a cinematografelor din Glodeni şi Ştefan Vodă pot fi depuse până la 14 decembrie. Comparativ cu precedentul concurs din septembrie, preţul iniţial al obiectelor a fost redus cu 100 mii lei şi 400 mii lei. Însă noii proprietari sunt obligaţi să investească în obiecte câte 3 mil. euro în următorii trei ani.

Tot până la această dată trebuie să depună documentele şi cei care doresc să participe la concursul comercial la care vor fi expuse şase complexe patrimoniale de stat, rămase nesolicitate la licitaţiile precedente, precum şi avionul YAK-40. Pentru loturile expuse Agenţia speră să obţină cel puţin 250,8 mil. lei.

Printre loturi se numără întreprinderile de stat “Vibropribor”, “Energoreparaţii”, “Giuvaier”. Pentru prima dată va fi expusă întreprinderea “Anino” din comuna Hîrbovăţ, raionul Anenii Noi, specializată pe producerea salamurilor, conservelor şi produselor avicole. Preţul întreprinderii este de 10,5 mil. lei.

La 1 decembrie APP va scoate la licitaţie 10 obiecte de construcţii nefinalizate cu gradul de finisare de 24-76%. Cel mai scump este blocul administrativ al Institutului de Microbiologie şi Virusologie din Chişinău, amplasat pe o suprafaţă de peste 9 ha. preţul acestuia este de 105 mil. lei – cu 10 mil. lei mai puţin decât la licitaţiile precedente.

În aceeaşi zi la licitaţia cu reducere vor fi scoase şapte obiecte de construcţii nefinalizate în mediul rural în valoare totală de 2,6 mil. lei. În cadrul licitaţiei preţul poate fi redus în jumătate.

INFOTAG precizează: Guvernul a preconizat ca în anul 2011 să obţină venituri din privatizări în sumă de 280 mil. lei. În 2010 veniturile din privatizări erau preconizate la 430 mil. lei, dar au fost obţinuţi mai puţin de 100 mil. lei.

Numarul ziarului: 
Nr.45 (414) din 16 noiembrie 2011