“Bagheta magică”, recomandată călătorilor

Vine iarna cu sărbători pentru toţi, dar şi cu plecări la odihnă pentru unii dintre noi. Cuprinşi de febra pregătirii bagajelor şi anticipând bucuriile vacanţei, nu trebuie totuşi să uităm de propria siguranţă în perioada călătoriilor. Despre “bagheta magică”, recomandată tuturor călătorilor, dar mai ales, celor care merg în vacanţa de iarnă, discutăm în continuare cu profesionişti în domeniu.

Siguranţă obligatorie

„Asigurarea medicală peste hotarele ţării poate fi comparată cu o baghetă fermecată, pe care, dacă o ai în buzunar, îţi soluţionează problema de sănătate apărută chiar în condiţiile în care nu cunoşti limba ţării unde te afli, nu ştii la ce instituţie trebuie să te adresezi, dacă eşti imobilizat sau ai o traumă foarte serioasă”, susţine Valentin Izman, şeful secţiei Regularizare daune din cadrul companiei de asigurări Moldasig.

Menţionăm că în R. Moldova asigurarea turistului este obligatorie şi se realizează prin intermediul firmelor de turism, care au încheiate contracte de colaborare cu companiile de asigurare, care posedă licenţa respectivă în desfăşurarea acestei activităţi.

Elena Bocsan, director adjunct al agenţiei de turism Canonic Tour susţine că la ora actuală, agenţiile de turism propun tuturor turiştilor pachetele de asigurare medicală minime la plecarea în străinătate.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, prin intermediul agenţiilor de turism şi turoperatorilor în ianuarie-septembrie 2011, au plecat în străinătate 119 287 turişti şi excursionişti, cu 17% mai mult comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2010. Majoritatea cetăţenilor moldoveni au plecat în străinătate în scopuri de odihnă, recreere şi agrement (97,8%). Peste 40 la sută din numărul total al moldovenilor plecaţi în străinătate au preferat să călătorească în Turcia, 34,5% – în Bulgaria, aproape 9 la sută – în Ucraina, 6,5% în România, 3,2% în Grecia şi 1,7 la sută în Egipt.

Valentin Izman afirmă că compania Moldasig lucrează cu 2/3 din companiile turistice de pe piaţa din R. Moldova. Astfel, în anul 2010, Moldasig a vândut 30 mii poliţe medicale în sumă de 9,3 milioane lei, ceea ce a constituit aproximativ 45% din totalul pieţei pe acest segment.

Turismul de iarnă, mai periculos

“Cei mai mulţi moldoveni merg la munte în Bulgaria, România, Austria, Turcia, Ucraina. Dacă în România, Bulgaria, Austria şi Turcia turiştii merg în baza foilor procurate de la agenţiile de turism, ceea ce automat înseamnă şi procurarea poliţei de asigurare, atunci în Ucraina concetăţenii noştri pleacă de sine stătător, fără a fi obligaţi să procure poliţe de asigurare medicală. Astfel că numărul celor care pleacă la munte în Ucraina şi se asigură, este mai mic comparativ cu cel pentru alte ţări. Cu toate acestea, sunt persoane care vin şi cer să fie asigurate medical pe perioada plecării lor la odihnă în Ucraina. Desigur, aceştia sunt puţini, de aceea îi îndemnăm să nu lase la voia întâmăplării siguranţa sănătăţii lor, mai ales că preţurile pentru poliţele medicale în Ucraina sunt mai mici decât pentru Europa”, susţine Valentin Izman.

"Turismul de iarnă poartă un grad de pericol mai mare comparativ cu cel estival. Asta deoarece, iarna, majoritatea tiriştilor pleacă la munte. Acest lucru este demonstrat şi de costurile soluţionării cazurilor survenite. Dacă soluţionarea unui caz asigurat în timpul verii costă în medie circa 100 euro, atunci iarna această sumă este în medie de 350 euro. Una dintre cauze este necesitatea transportării persoanelor cu care, de cele mai multe ori, se întâmplă incidente neplăcute pe pârtia de schi", a afirmat Izman.

De aceeaşi părere este şi Elena Bocsan, care spune că turismul de iarnă este mai periculos, deoarece majoritatea concetăţenilor noştri pleacă la munte unde practică schiatul – un sport cu un grad sporit de pericol.

“Turismul de iarnă este mai mult caracteristic persoanelor cu o situaţie financiară mai bună. În general, moldovenii îşi permit doar o vacanţă pe parcursul anului – cea din sezonul estival. Mai ales că preţurile cresc, formalităţile de plecare sunt tot mai complicate. Astfel, anul acesta o foaie turistică în România şi Bulgaria costă aproximativ 600 euro pentru o persoană. Sigur, preţul depinde de mai mulţi factori: hotel, zonă, serviciile incluse etc. ”, informează Bocsan.

Potrivit ei, cei care intenţionează să plece în vacanţa de iarnă la odihnă peste hotare, deja au comandat foile turistice.

Asigurarea minimă nu acoperă riscurile maxime

“De cele mai multe ori, noi prezentăm turiştilor pachetul minim pentru semnare, fără a le mai explica că pot beneficia şi de alte pachete de asigurare, mai scumpe. Pentru asta ar trebui să pierdem foarte mult timp şi, de asemenea, am pierde jumătate dintre clienţii care ni se adresează pentru procurearea unei foi turistice. Astfel am lucra în favoarea companiilor de asigurări şi în defavoarea noastră”, susţine Bocsan.

Valentin Izman a declarat că în anul curent, preţul poliţelor medicale în străinătate a fost micşorat de compania Moldasig cu 25 la sută, decizie impusă de situaţia de pe piaţa de asigurări din ţară.

"Această situaţie a fost creată de companiile de asigurări care au o “politică” a preţurilor mici, aşa-numitul demping. Astfel că preţul actual al companiei Moldasig de asigurare medicală pentru o zi de aflare peste hotare este de 0,47 euro cenţi. Dacă e să vorbim real, acest preţ ar trebui să fie de aproximativ de 1 euro pe zi", consideră Izman.

Întrebată despre costurile pentru asigurare pe care le achită turiştii, Elena Bocsan a menţionat că acestea depind de mai mulţi factori, dar de regulă costul e de aproximativ 1,5 euro pentru persoană, pentru un sejour de 5-6 zile.

Izman susţine că pentru turismul de iarnă, companiile de turism le recomandă turiştilor poliţe de asigurare cu un coeficient de risc ridicat. "Aceasta însemnând dublarea preţului pentru produsul de asigurare, dar şi acoperirea tuturor riscurilor. Astfel, dacă o familie din doi maturi şi un copil în perioada de vara este asigurată cu 10 euro, atunci în vacanţa de iarnă va trebui să achite 21 euro pentru un sejur de 8 zile", a comunicat Izman.

“De când lucrăm, niciodată nu am avut vreun client care să solicite un pachet de asigurare mai scump decât cel pe care l-am propus noi. Pe de o parte, pentru că lumea nu este informată, iar pe de altă parte, pentru că toţi cred că lucruri neplăcute nu li se vor întâmpăla anume lor şi nu merită să achite ceva în plus pentru asigurarea medicală”, susţine Bocsan.

Totuşi, accidente au loc

“Dintre cele 30 mii de persoane asigurate, anual se întâmplă aproximativ 1000 de cazuri de accidente, pentru care compania Moldasig achită despăgubiri de 2,8 mil. lei. Merită de menţionat că în 9 luni ale anului curent, numărul cazurilor survenite deja a depăşit cifra de 1000. Aceasta din cauza cazurilor survenite în Bulgaria în vara aceasta, mai multe comparativ cu alţi ani”, a declarat Izman.

Elena Bocsan susţine că pe parcursul sezonului estival se întâmplă câte 2-3 cazuri asigurate la 3000 de clienţi, pe care îi deserveşte agenţia de turism. “O cifră foarte mică”, crede Bocsan.

“Ne străduim să achităm clientului despăgubirile pentru cazul survenit timp de trei zile, fără a lungi procedura. Nu-i cerem clientului să facă diverse copii ale actelor, traduceri sau alte formalităţi, lucru pe care îl fac multe companii de pe piaţa autohtonă de asigurări”, afirmă Izman.

Potrivit lui, doar în 0,5 la sută dintre cazurile survenite compania refuză achitarea despăgubirilor din motive obiective, fiind vorba, de cele mai multe ori, de tendinţa turiştilor de a fi şmecheri. Aici se au în vedere spitalizările planificate, pe care clientul încearcă să le prezinte companiei de asigurări drept urgenţe.

“În contextul celor menţionate mai sus, deseori agenţiile de turism nici nu cunosc problemele de sănătate pe care le-a avut clientul lor, în condiţiile în care noi intervenim calitativ şi operativ, astfel că clientul este mulţumit şi nu are motive de a informa agenţia de turism cu titlu de obiecţie referitor la serviciile medicale oferite”, a declarat Izman.

Nota Bene

Înainte de a încheia contractul cu compania de asigurare, care poate avea loc prin intermediul firmei turistice, turistul trebuie să cunoască condiţiile asigurării şi care sunt evenimentele asigurării.

Valentin Izman este de părere că populaţia este slab informată, oamenii deseori acceptă serviciile de asigurare ale unor companii necunoscute pentru ei, fără o istorie de lucru. Asemenea companii, în goana după clienţi, afişează preţuri reduse, dar în acelaşi timp nu acoperă toate riscurile.

„Clienţii trebuie să fie foarte atenţi în alegerea acestui produs, deoarece, până la urmă este vorba despre siguranţa şi securitatea lor medicală.

În această situaţie, clienţii nu trebuie să fugă după un produs cât mai ieftin care să nu acopere nici un risc. Mai bine să achite suma reală, dar să fie asigurat de toate riscurile”, a declarat Izman.

Astfel că la alegerea produsului de asigurare medicală, persoanele trebuie să întrebe care riscuri sunt acoperite de poliţa de asigurare. De asemenea, trebuie să se intereseze dacă companiile de asigurare locale conlucrează cu companii de asistenţă din ţara de destinaţie, aceasta pentru a asigura operativitatea intervenirii în caz de producere a cazurilor asigurate şi pentru acordarea unei asistenţe calitative.

"Dacă vorbim despre turismul de iarnă, clienţii companiilor de turism ar trebui să precizeze dacă asigurarea medicală este cu un coeficient de risc sporit, asta pentru a fi acoperite toate riscurile. Populaţia are o cultură slabă în domeniul asigurărilor. E nevoie de aproximativ 20 de ani pentru ca oamenii să perceapă produsele de asigurare ca pe o necesitate, şi nu ca pe o obligaţie", conchide Izman.

Ce include poliţa care însoţeşte turiştii

În cazul asigurării turiştilor, evenimentul asigurării este considerat de regulă decesul, îmbolnăvirile de scurtă durată, traumele etc. adică cazuri parvenite neintenţionat şi care nu au avut loc din vina turistului. Dacă în momentul producerii accidentului turistul era în stare de ebrietate, suma de plată prevăzută de poliţa de asigurare nu se achită. Nu sunt considerate evenimente ale asigurării în asigurarea personală a turiştilor bolile cronice, infecţioase, cardio-vasculare, oncologice, de dinţi şi alte boli.

Dacă turistul va încălca condiţiile privind evenimentele asigurării, compania are dreptul să nu achite suma asigurării.

Poliţa care însoţeşte turiştii în călătoriile de peste hotarele ţării, de regulă, include:

 •    acordarea primului ajutor medical turistului în timpul călătoriei, în caz de accident sau îmbolnăvire;
 •    transportarea la cel mai apropiat spital, unde este posibilă obţinerea unui tratament medical adecvat;
 •    transportarea turistului în ţara de reşedinţă sub un control adecvat;
 •    asistenţă medicală la spital şi informarea familiei pacientului;
 •    asigurarea cu medicamentele necesare în cazul în care acestea nu pot fi obţinute la staţionarul de moment;
 •    servicii de consultanţă din partea medicului specialist (dacă este necesar);
 •    achitarea serviciilor de transportare a pacientului sau a cadavrului acestuia, în ţara de reşedinţă;
 •    repatrierea rămăşiţelor turistului.

La încheierea contractului privind poliţa de asigurare, suma asigurărilor depinde de ţara care urmează a fi vizitată, şi se calculează în conformitate cu acoperirea cheltuielilor minimale.

Tatiana Solonari

Numarul ziarului: 
Nr.48 (417) din 7 decembrie 2011