Şi cu banii ce facem?

Imaginaţi-vă că sunteţi în faţa unei mări şi aveţi la dispoziţie doar o căldare pentru a lua apă din mare. Câtă apă veţi putea lua în aceste condiţii? O căldare – este răspunsul. Asemenea este şi capacitatea unui om de a învăţa anumite lucruri – limitată. În rest este risipă. În această situaţie trebuie să învăţăm lucruri utile şi necesare pentru întreaga viaţă. Or acest lucru este cu atât mai greu de realizat în abundenţa de informaţii la care suntem supuşi încă de la cea mai fragedă vârstă. Acesta a fost îndemnul lansat la prima ediţie a Conferinţei dedicate Săptămânii Internaţionale a Educaţiei Financiare, care a avut loc săptămâna trecută la Chişinău.

Băncile – “doar pentru oameni bogaţi şi frumoşi”?

Noi, maturii, avem capacitatea de a complica lucrurile care, de fapt, pot fi abordate foarte simplu. Datorită acestei calităţi au cunoscut o dezvoltare surprinzătoare tehnologiile informaţionale, sistemele economice, sistemele de protejare a sănătăţii etc. Pe de altă parte, aceste domenii par “cosmice” pentru cei care nu au tangenţă profesională cu ele. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre piaţa financiară care pare a fi făcută doar pentru “oameni bogaţi şi frumoşi”, cum spun unii copii când sunt întrebaţi ce cred despre bănci, de exemplu.

Tot nouă, maturilor, ni se pare că ce ştim noi este cel mai important pentru schimbările spre care aspirăm. De fapt, schimbarea vine din cunoştinţele pe care le cultivăm copiilor noştri. Or, nouă – celor care facem banii la serviciu sau prin intermediul unei afaceri pe care o deţinem, nici nu ne vine ideea să discutăm cu copii noştri subiecte care ar contribui la educaţia lor financiară. Toate acestea, în condiţiile în care 80 la sută dintre deciziile noastre cotidiene ţin de gestionarea banilor. În pofida acestui fapt, Banca Mondială constată lipsa cunoştinţelor, dar şi produselor financiare destinate pentru copii.

Cam aşa stau lucrurile la ora actuală referitor la gradul de educaţie financiară a tinerei generaţii, însă se pare nu pentru mult timp.

Educaţie financiară şi în Moldova

De rând cu alte 95 ţări, în R. Moldova există o filială a Programului Internaţional AFLATOUN, axat pe implementarea Educaţiei sociale şi financiare pentru copii de vârsta 5-14 ani, iar Ministerul Educaţiei începând cu anul 2010 a demarat procesul de pilotare a Disciplinei opţionale Educaţie Socială şi Financiară în 3 raioane din ţară. Pe parcurs, această disciplină va fi predată opţional în toate şcolile din Moldova. Săptămâna Internaţională a Educaţiei Financiare este un eveniment organizat în 80 de ţări în care se desfăşoară circa 1000 activităţi cu implicarea a un milion de copii şi tineri.

“R. Moldova este printre primele 5 în şirul celor 95 de ţări unde a demarat implementarea programului AFLATOUN. Acest program îşi propune să acopere breşa informaţională şi de înţelegere între copii, începând chiar din cele mai mici clase, şi instituţiile financiare din ţară. Or cu cât mai devreme începe educaţia financiară a unui copil, cu atât mai responsabil şi mai corect în gestionarea finanţelor va deveni. Unui copil trebuie să i se explice de mic ce înseamnă banii, care este valoarea lor, cum pot fi cheltuiţi şi gestionaţi banii, care este diferenţa între “dorinţă” şi “necesitate”, ce instrumente există pe piaţa financiară care pot ajuta în gestionarea corectă a finanţelor”, a declarat în cadrul conferinţei de totalizare a săptămânii internaţionale a Educaţiei Financiare, Hidde van der Veer, director executiv AFLATOUN, Child Savings International.

Hidde van der Veer s-a declarat extrem de mulţumit de receptivitatea şi promptitudinea cu care s-au implicat instituţiile solicitate în organizarea Săptămânii Internaţionale a Educaţiei Financiare. “Or, pentru prima dată în R. Moldova se desfăşoară Săptămâna Internaţională a Educaţiei Financiare. Evenimentul este destinat în special copiilor şi tinerilor din Moldova şi îşi propune ca scop cultivarea cunoştinţelor aplicabile pentru integrarea în societatea modernă, în condiţiile dezvoltării domeniului financiar în toată lumea”, a menţionat Hidde van der Veer.

Tatiana Potîng, Viceministru al educaţiei a menţionat că este pentru prima dată în sediul Băncii Naţionale a Moldovei şi s-a declarat surprinsă să constate că totul nu este atât de sobru şi distant precum îi părea. “Asta demonstrează că ceea ce ne-am propus în curricumul de educare socială şi financiară este aplicabil şi putem miza pe rezultate. Ministerul Educaţiei îşi propune ca barierele şi sentimentul de frustrare să dispară în contact cu noţiunile şi instituţiile financiare. În final ne dorim ca actualii elevi şi viitorii maturi să poată gestiona cu cap banii lor şi ai părinţilor”, a declarat Tatiana Potîng.

Dezvoltarea pieţei financiare necesită educarea tineretului

Guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu a menţionat că 18% din populaţia RM dispune de conturi bancare, în regiune acest indicator fiind de 45 la sută, 6% din populaţie a beneficiat de un credit în ultimele 12 luni comparativ cu 8 la sută media regională, iar 42% din moldoveni au fost în situaţia să împrumute bani de la rude pentru propria afacere sau pentru alte necesităţi comparativ cu 28 la sută în regiune.

“Proiectul respectiv îi va ajuta pe elevi să gestioneze corect banii proprii, să economisească pentru ca, în viitor, să-şi deschidă un cont bancar pentru a opera cu sume mult mai mari. Pentru deschiderea propriei afaceri, în primul rând, sunt necesare două cuvinte cheie – tineretul şi banca. Cu cât mai devreme tinerii vor învăţa să gestioneze sursele financiare şi vor începe colaborarea cu banca, cu atât mai bine va fi în societate, în ţară”, a declarat Dorin Drăguţanu.

Aurica Doina, Membru al Consiliului de administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF) a spus: “Sunt extrem de bucuroasă de faptul că o astfel de disciplină a fost introdusă în curricula şcolară, or cu cât mai mult vor fi cunoscute şi înţelese noţiunile şi procesele financiare de către populaţie, cu atât vom avea un succes mai mare în dezvoltarea pieţei financiare”.

Sursa citată a apreciat ca fiind foarte reuşită ideea de organizare a unor astfel de manifestări. De asemenea, a ţinut să menţioneze că CNPF s-a implicat activ în diverse activităţi pe parcursul Săptămânii Internaţionale a Educaţiei Financiare. “Angajaţii CNPF au desfăşurat lecţii în mai multe licee din capitală. Astfel am avut ocazia de a le vorbi direct elevilor despre sectoarele pe care le reglementează CNPF: cel al valorilor mobiliare, asigurărilor, asociaţiilor de economii şi împrumut şi organizaţiilor de microfinanţare”, a declarat Aurica Doina.

Aurica Doina susţine că a fost surprinsă de gradul de înţelegere de către elevi a unor lucruri din domeniile explicate în cadrul acestor lecţii: “Elevii au fost activi şi au adresat întrebări de ordin practic din domeniul asigurărilor de sănătate la plecarea peste hotare, cel al asigurării de viaţă, studierii clauzelor unui contract înainte de semnarea acestuia etc.”.

Aurica Doina a ţinut să mulţumească companiilor de asigurări Moldasig, ASITO şi Grawe Carat care s-au implicat în lucrările Săptămânii Internaţionale a Educaţiei Financiare prin organizarea unor excursii pentru elevii din clasele de liceu.

CNPF intenţionează să se implice activ şi în continuare în vederea educaţiei financiare a elevilor.

CNPF şi companiile de asigurări – active în educaţia financiară a tinerilor

Cu ocazia Săptămânii Internaţionale a Educaţiei Financiare, Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) s-a implicat activ în activităţile de educaţie financiară a copiilor şi tinerilor. Experţii din diverse subdiviziuni ale CNPF au mers în patru licee din municipiul Chişinău şi au vorbit în limbaj simplu şi accesibil elevilor despre domeniile pe care le reglementează CNPF.

Liceenii din mai multe instituţii de învăţământ au fost invitaţi să viziteze sediile companiilor de asigurări-reasigurări Moldasig, ASITO, Grawe Carat.

Vitalie Bodea, directorul general Moldasig a menţionat că salută astfel de iniţiative şi consideră că este o practică bună în educarea tinerei generaţii în domeniul financiar.

“În general, consider că cea mai bună educaţie este în baza unor exemple de companii şi profesionişti care deţin o vastă experienţă în domeniu şi care au ce arăta şi povesti tinerilor”, susţine Bodea.

Elevii liceului “Petru Rareş” din municipiul Chişinău au participat la Ziua Uşilor Deschise organizată de Bursa de Valori a Moldovei, unde au avut posibilitatea să participe la deschiderea sesiunii Bursei de Valori.

Angajaţii instituţiei au răspuns la întrebările tinerilor referitor la modul de organizare şi desfăşurare a licitaţiilor, dar nu au ezitat să le dea şi anumite sfaturi referitor la plasarea banilor în acţiuni.

Îmi voi permite să închei acest material cu un fragment din spusele lui Robert Kiyosaki, investitor, om de afaceri şi autor american de literatură motivaţională care spunea: “Eu cred că fiecare dintre noi are un geniu financiar înnăscut. Problema este să descoperim unde zace şi să îl trezim. El încă doarme pentru că am fost educaţi să credem că banul este „ochiul dracului” şi stă la rădăcina tuturor relelor. Am fost încurajaţi să învăţăm o meserie ca să muncim pentru bani, dar nimeni nu ne-a învăţat cum să facem banii să muncească pentru noi. Am fost învăţaţi să nu ne facem griji pentru viitorul nostru financiar, pentru că firma ori statul vor avea grijă de noi la pensie. Şi totuşi, copiii noştri educaţi în acelaşi sistem de învăţământ vor fi cei care vor sfârşi prin a ne plăti această pensie”.

Autorul seriei de cărţi motivaţionale “Tată bogat, tată sărac” consideră că “principalul motiv pentru care oamenii au probleme financiare se datorează faptului că, deşi petrec mulţi ani prin şcoli, nu învaţă nimic despre bani. Rezultatul este faptul că oamenii învaţă cum să muncească pentru bani... dar nu învaţă cum pot banii să muncească pentru ei”.

Tatiana Solonari

Numarul ziarului: 
Nr.12 (483) din 27 martie 2013