Cei mai renumiţi producători de mobilă din Moldova s-au adunat sub acelaşi acoperiş – al centrului comercial MOBIMALL, inaugurat joi la Chişinău. Potrivit Agenţiei “INFOTAG”, viceministrul Economiei, Tudor Godoroja şi-a exprimat speranţa, în cadrul ceremoniei, că “deschiderea centrelor specializate va deveni o tradiţie bună a producătorilor de mărfuri din Moldova”.
“Pentru prima dată, pe o suprafaţă de 15 mii de m2 s-au adunat companii mari şi puternice, dar şi companii care au intrat recent în afaceri. Sper că acest lucru va duce la creşterea competitivităţii, schimbului de opinii şi de tehnologii”, a spus viceministrul.
Deschiderea centrului a fost posibilă datorită colaborării USAID CEED II, compania Iu. Borş, Uniunea Producătorilor de Mobilă din Moldova.
Mobimall este primul mall de mobilă din Republica Moldova, care va aduna cel puţin 30 de branduri şi peste 3 000 de articole de mobilă.
Serviciul de presă al partenerului proiectului – USAID CEED II, a comunicat pentru Agenţia “INFOTAG” că acest complex specializat este o noutate pentru mediul de afaceri din Moldova, un nou procedeu de marketing.
Studiile realizate au demonstrat că astăzi, consumatorii din Moldova sunt nevoiţi să viziteze cel puţin 8 locaţii diferite înainte de a lua decizia cu privire la procurarea mobilei.
Mobimall va simplifica semnificativ procesul de alegere şi cumpărare a mobilei de calitate şi va deveni un loc unde vizitatorii vor avea posibilitatea de a alege dintr-o o gamă largă de soluţii pentru amenajarea casei – toate prezentate sub un singur acoperiş.
Totodată, Mobimall va permite producătorilor moldoveni să creeze o destinaţie de shopping focusată asupra vânzării de mobilă fabricată în Moldova, ceea ce le va ajuta producătorilor locali să obţină o cotă mai mare de piaţă şi pe termen lung să combată importul ilegal şi producţia de mobilă de calitate joasă.
Antreprenorul Iurie Borş a menţionat în discursul său că participanţii la proiect au avut nevoie de doi ani pentru realizarea lui.
“Astăzi, însă, putem afirma cu mândrie că aici clienţii vor găsi toate felurile de mobilă. În incinta Centrului funcţionează o cafenea, un restaurant şi este o parcare pentru 300 de locuri”, a remarcat el.