Piaţa de creditare

Republica Moldova, printre statele cu cea mai mică pondere a creditelor în PIB

Republica Moldova este printre statele cu cea mai mică pondere a creditelor în PIB, de 37,7%. Ceea ce denotă că accesul la finanţare este limitat, iar întreprinderile nu se pot dezvolta pentru a-şi creste productivitatea şi competitivitatea.

Studiu: Microfinanţarea în Transnistria este subdezvoltată

Accesul limitat la finanţare reprezintă una dintre principalele constrângeri în dezvoltarea afacerilor – aceasta este concluzia de bază a unui studiu de piaţă al sectorului de microfinanţare din regiunea transnistreană. Deşi în ultimii ani sectorul respectiv din regiune a atestat o dezvoltare, rămâne cu mult în urmă faţă de cel din Republica Moldova.

Reguli noi în acordarea de credite populaţiei

Săptămâna trecută, Parlamentul a adoptat în prima lectură proiectul de Lege privind contractele pentru creditele de consum. Până acum, în Republica Moldova nu a existat o lege care să reglementeze în mod special creditele acordate persoanelor fizice. Formularul precontractual standard, comisioane limitate şi posibilitatea renunţării la credit în termen de 14 zile de la semnarea contractului sunt cele mai importante prevederi ale documentului.

Iurie Filip: “Dobânda anuală efectivă va permite clienţilor să ştie exact cât vor avea de plătit la sfârşit”

Specificarea dobânzii anuale efective în contractele de credit sau împrumut este o prevedere importantă a proiectului de Lege privind contractele de credit pentru consumatori, modificare care va avea impact atât asupra debitorului, cât şi asupra creditorului. Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) a fost una dintre instituţiile care a participat la elaborarea acestui proiect. Iurie Filip, membru al Consiliului de administraţie CNPF, a explicat unele detalii ce ţin de implementarea acestei legi.

În 2012, volumul total al activelor organizaţiilor de microfinanţare a crescut

În 2012, volumul total al activelor organizaţiilor de microfinanţare a constituit 1,89 mld. lei (153,6 mil. USD), fiind în creştere cu 2,7 la sută în comparaţie cu anul precedent.

Costul creditelor neperformante, plătit de debitorii buni?

Soldul creditelor neperformante în sistemul bancar moldovenesc s-a redus cu 0,1 puncte procentuale, la 14,5%, în februarie faţă de ianuarie curent, conform ultimelor date ale Băncii Naţionale a Moldovei. Experţii spun că ponderea împrumuturilor neperformante determină costurile creditelor pentru debitorii credibili.

“Vânatul” datoriilor

Întreprinderile mici, de obicei cele din domeniul comerţului, sunt cele mai multe la număr privind datoriile pe care le au faţă de partenerii de afaceri, furnizorii de mărfuri sau produse şi creditori. Specialiştii în recuperarea datoriilor spun că de cele mai multe ori nu sunt calculate corect riscurile.

A fost îmbunătăţit softul pentru activitatea financiară a AEÎ

Problemele de evidenţă contabilă, dar şi cele de administrare cu care se confruntă asociaţiile de economii şi împrumut (AEÎ) şi-au găsit rezolvarea prin crearea unui sistem de management informaţional care ţine cont de specificul activităţii acestor entităţi. Asociaţiile vor putea utiliza acest sistem din trimestrul doi al anului în curs.

Vasile Donica: „Clientul îşi doreşte mai multă siguranţă”

Vasile Donica: „Clientul îşi doreşte  mai multă siguranţă”

Înfiinţată în 2008 cu participarea integrală a capitalului străin, compania BT Leasing a reuşit să se poziţioneze printre primii cinci mari jucători ai industriei autohtone de leasing, ocupând o cotă semnificativă pe piaţă. La sfârşitul lunii februarie, unicul acţionar al companiei, Banca Transilvania, a desemnat un nou director general, Vasile Donica.

Investiţii de un miliard de euro pentru o economie eficientă a RM

Investiţii de un miliard de euro pentru o economie eficientă a RM

Anul 2013 a venit cu noutăţi mai puţin optimiste în domeniul investiţiilor străine. Lacunele legislaţiei, forţa de muncă mai puţin calificată, dar şi criza politică au făcut investitorii să ne ocolească. Aceste aspecte au fost discutate în cadrul Forumului Investiţional Internaţional “Invest in Moldova”, organizat de Ministerul Economiei şi Organizaţia de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) în parteneriat cu Asociaţia Mondială a Agenţiilor de Promovare a Investiţiilor (WAIPA), Corporaţia Financiară Internaţională (IFC), parte a Grupului Băncii Mondiale, Agenţia pentru Eficienţă Energetică. Peste 40 de reprezentanţi ai companiilor străine din SUA, Grecia, Italia, Danemarca, Federaţia Rusă, Ucraina ş.a. au participat la eveniment.

Pagini

Subscribe to Piaţa de creditare