Problema deşeurilor nu se rezolvă cu mătura. Acest adevăr este pe cât de simplu, pe atât de ignorat. Mătura este arma noastră milenară în nesfârşitul război cu gunoaiele. O ţinem la vedere şi o punem la lucru pentru a face curat în lumea în care trăim. Mătura are pretenţia de parte a politicilor de stat şi se strecoară în programele de guvernare, pentru a-l convinge pe cetăţean că viitorul acestuia e unul însorit şi curat.
Oricât de frumoase ar fi cuvintele şi oricât de des am repeta acest cuvânt – mătura – problema deşeurilor va rămâne una care cucereşte tot mai mult şi mai mult spaţiu, tot mai mult din ceea ce se numeşte viaţă. Mai grav e că deşeurile „consumă” viitorul, indiferent cui atribuim acest viitor: viitorul nostru, viitorul copiilor, viitorul planetei.
Deşi este nepermis de simplu să folosim în continuare cântarul printre instrumentele noastre de lucru, trebuie să constatăm că, de la un an la altul, cantitatea deşeurilor pe care o generăm creşte alarmant. Bunăoară, doar în Chişinău cantitatea de deşeuri generate şi depozitate a crescut în anul 2018 faţă de anul 2001 cu aproape 170 la sută – de la 1130,80 mii tone, până la peste 30000 mii tone. A se ţine seama că este vorba despre deşeurile depozitate, însă dincolo de depozite rămân cantităţi extrem de mari, iar acestea, necontabilizate şi negestionate, generează probleme mult mai grave. Identificarea soluţiei este condiţionată înainte de toate de ce se înţelege prin noţiunea de deşeuri: cutiile de conserve rămase după cina de dimineaţă sau absolut tot ce îndepărtăm de la partea utilă a vieţii noastre, inclusiv deşeurile industriale. Acestea din urmă reprezintă o povară extrem de istovitoare mai ales pentru marile economii ale lumii, acolo unde producerile generează nu doar volume uriaşe de mărfuri, ci şi volume uriaşe de deşeuri.
Datele statistice arată că cantitatea de deşeuri industriale generată în anul 2018 era de 1597.3 mii tone, înregistrând o descreştere de 22 la sută faţă de anul 2001, an în care au fost generate 2031 mii tone de deşeuri. Reducerea poate avea două cauze. Prima: industria a raportat de un an la altul cifre tot mai mici la capitolul volum de producţie. A doua: industria a recurs la tehnologii prin care deşeurile s-au redus constant. Ar fi nedrept să excludem aplicarea tehnologiilor avansate, însă cert e că industriile generatoare de deşeuri au înregistrat un trend negativ continuu în Republica Moldova.
Dincolo de asemenea constatări, vedem că în Republica Moldova cea mai răspândită metodă de eliminare a deşeurilor, volumul generării cărora a crescut considerabil în ultimii ani, este depozitarea lor la sol, fie că este vorba de depozite autorizate, fie că e vorba de acumulări necontrolate şi neautorizate.
Problema deşeurilor, însă, trebuie să fie privită prin prisma unor perspective care sunt mult diferite de realitatea noastră. Este vorba despre implicări în vederea modificării formatului economiilor, ceea ce în alte cuvinte s-ar defini drept trecere de la economia liniară la economia circulară.
Strategia de gestionare a deşeurilor în Republica Moldova pentru anii 2013-2027 insistă în continuare pe o mai bună orchestrare a acţiunilor în domeniul respectiv, fără însă să mizeze pe schimbări de abordare. Strategia propune regionalizarea managementului deşeurilor prin divizarea teritorială a ţării în 8 regiuni de management al deşeurilor. Actualmente, în conformitate cu Planul de Acţiuni al Strategiei, la nivel naţional, cu suportul partenerilor străini, a fost iniţiată elaborarea studiilor de fezabilitate în scopul regionalizării managementului deşeurilor. Conform acestor documente vor fi întreprinse acţiuni de reducere a depozitelor existente, construcţia depozitelor regionale la cerinţele Directivelor UE.
Deşi continuăm să certificăm economia naţională drept una preponderent agrară, tendinţele de industrializare sunt parte a unui viitor obligatoriu. Cu atât mai mult cu cât chiar şi agricultura nu prea are şanse să-şi devanseze concurenţii dacă nu va avea la marginea câmpului industrii performante de procesare şi de pregătire a producţiei agricole pentru marele asalt asupra pieţelor. În mod obişnuit, industriile generează deşeuri de cele mai multe ori cu impact garantat asupra mediului. De aici şi obligaţiunea de a ne înrola în acea mişcare globală de trecere la economia circulară.
Economia Circulară este un model de producţie şi consum care implică partajarea, reutilizarea, repararea, renovarea şi reciclarea materialelor şi produselor existente cât mai mult posibil. În acest fel, ciclul de viaţă al produselor este extins, iar pierderile se transformă din problemă în soluţie, din pierderi în venituri.
Un studiu realizat relativ recent de către Fundaţia Enel şi The European House – Ambrosetti, împreună cu Enel şi Enel X analizează cât de avansat este stadiul Economiei Circulare în Europa (27 de state membre UE şi Regatul Unit al Marii Britanii), utilizând un model de analiză inovator, denumit Circular Economy Scoreboard, care ia în considerare toate dimensiunile macro ale fenomenului: datele de intrare sustenabile, sfârşitul ciclului de viaţă, prelungirea duratei de viaţă a produselor/serviciilor, precum şi creşterea intensităţii utilizării. Studiul evaluează beneficiile economice, sociale şi de mediu pe care le aduce tranziţia la un model de dezvoltare circular, în UE, precum şi în Italia, România şi Spania. În UE, Economia Circulară este corelată cu 300-380 miliarde de euro din PIB, 90-110 miliarde de euro investiţii şi până la 2,5 milioane de locuri de muncă, în 2018.
“Lumea se confruntă cu provocări uriaşe. Au loc schimbări economice, climatice şi tehnologice profunde şi rapide, care ne modelează societăţile şi stilurile de viaţă. A sosit timpul pentru Europa. Economia Circulară are tot ce trebuie pentru a deveni un „catalizator pentru binele comun”, în jurul căruia putem dezvolta o viziune de ansamblu pentru viitorul Europei”, a declarat Valerio De Molli, Managing Partner & CEO al The European House – Ambrosetti. “Modelul de analiză inovator Circular Economy Scoreboard, dezvoltat de către Fundaţia Enel şi The European House – Ambrosetti, împreună cu Enel şi Enel X, dezvăluie o situaţie foarte diversă la nivel european. Italia şi Spania au un nivel de dezvoltare mediu-ridicat: Italia excelează în ceea ce priveşte sfârşitul ciclului de viaţă, are un scor bun în utilizarea inputurilor durabile şi extinderea duratei de viaţă utilă a produselor, însă trebuie să depună eforturi pentru a creşte intensitatea utilizării produselor şi serviciilor. Spania, pe de altă parte, are un scor bun la utilizarea inputurilor durabile, sfârşitul duratei de viaţă şi intensitatea crescută a utilizării, dar are un scor mediu-scăzut în extinderea duratei de viaţă utilă a produselor şi serviciilor. Pe de altă parte, România are nevoie să avanseze substanţial pe toţi cei patru piloni”.
Recentul Pact Verde European şi planul de acţiuni pentru economia circulară, adoptat în martie 2020 de către Comisia Europeană, au stabilit obiective noi şi mai ambiţioase pentru Europa în ceea ce priveşte tranziţia la modelele Economiei Circulare. Cu toate acestea, în ţările UE, dezvoltarea Economiei Circulare este departe de a fi uniformă. Până în prezent, multe ţări europene (inclusiv Italia) nu au încă o strategie naţională care să recunoască Economia Circulară drept un factor fundamental.
Pe fundalul unei preocupări rezervate arătată de ţări mult mai avansate economic decât Republica Moldova, este de acceptat lipsa unor studii care ar viza în exclusivitate ţara noastră. Situaţia este însă una care nu poate fi tolerată la nesfârşit. Şi asta nu pentru că am fi obligaţi să respectăm careva mode, ci pentru că marile probleme de mediu pe care le trăieşte lumea sunt şi problemele noastre.
Constantin Olteanu