Flash

CNPF celebrează educaţia financiară în cadrul Săptămânii Internaţionale a Investitorului

Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) desfăşoară, în perioada 3-9 octombrie 2022, o serie de acţiuni care au drept scop conştientizarea importanţei şi rolului educaţiei financiare.

Evoluţia pieţei de capital în primul semestru 2022

Evaluate distinct, ambele segmente, primar şi cel secundar, ale pieţei de capital au marcat o creştere dinamică în perioada ianuarie-iunie 2022. Din această perspectivă, pe segmentul primar al pieţei de capital s-a reliefat un trend ascendent, atât sub aspectul volumului emisiunilor de valori mobiliare înregistrate, cât şi sub aspectul numărului de emisiuni.

Schimbări pe piaţa RCA din Republica Moldova! Iată de ce este nevoie de ele

Cu toţii înţelegem cât de important este ca sistemul de asigurare RCA să fie unul sustenabil în ţara noastră. Suntem conştienţi de riscurile la care ne expunem când ieşim în trafic şi ştim că, dacă producem un accident, asigurătorul la care avem încheiată poliţa RCA este salvarea noastră şi va achita daunele pe care le provocăm şi care pot avea o valoare semnificativă.

Comitetul de coordonare al Proiectului Twinning s-a întrunit într-o nouă reuniune de lucru

Comitetul de Coordonare al Proiectului Twinning „Consolidarea supravegherii, guvernanţei corporative şi gestionarii riscurilor în sectorul financiar al Republicii Moldova”, finanţat de Uniunea Europeană, s-a reunit în cea de-a patra şedinţă la Chişinău pentru a discuta rezultatele obţinute, precum şi progresele de viitor.

Comisia Naţională a Pieţei Financiare şi Camera de Comerţ şi Industrie au semnat un acord interinstituţional de cooperare

Preşedintele Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), Cornelia Cozlovschi, şi Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (CCI), Sergiu Harea, au semnat, pe 3 august curent, un Acord de colaborare menit să intensifice acţiunile comune direcţionate spre sporirea competitivităţii mediului de afaceri din ţară.

CNPF contribuie la creşterea nivelului de educaţie financiară a tinerilor

Vicepreşedintele Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), Adrian Gheorghiţă, a moderat o sesiune de educaţie financiară pentru participanţii taberei de vară FINedu Camp 2022, ce s-a desfăşurat în perioada 25-30 iulie 2022.

Progresele în realizarea Memorandumului de politici economice şi financiare, analizate de CNPF şi FMI

Reprezentanţii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF) au avut vineri, 22 iulie a.c., o întrevedere cu experţii misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), care se află într-o vizită de lucru la Chişinău.

Bilanţul de activitate al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare pentru primul semestru al anului 2022

Pe parcursul primului semestru al anului 2022, activitatea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF) a fost axată prioritar pe elaborarea şi perfecţionarea cadrului normativ, supravegherea respectării legislaţiei de către participanţii profesionişti în scopul asigurării stabilităţii sectoarelor, prevenirii riscurilor sistemice şi a practicilor abuzive pe piaţa financiară nebancară, dar şi intensificarea cooperării la nivel naţional şi internaţional.

Imixtiunea abuzivă a instanţelor în activitatea CNPF va fi eliminată

A fost votat în cea de-a doua lectură proiectul de lege cu privire la modificarea Legii privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF). Modificările urmăresc facilitarea aplicării Codului Administrativ şi eficientizarea activităţii administrative din cadrul CNPF, ţinând cont de specificul domeniului supravegheat. Potrivit autorilor, un grup de deputaţi ai Fracţiunii parlamentare “Partidul Acţiune şi Solidaritate”, scopul fundamental al iniţiativei este de a elimina imixtiunea abuzivă a instanţelor în activitatea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare.

Pagini

Subscribe to Flash