În centrul atenţiei – protecţia consumatorului

Nu este pentru prima dată când în cadrul atelierelor de lucru, desfăşurate la CNPF, se discută tema protecţiei consumatorului. Activitatea 3.11 a proiectului Twinning, este în totalitate dedicată acestui subiect, în special unor aspecte ce vizează comunicarea publică, educaţia şi cultura financiară.

Anume despre aceasta s-a vorbit la ultimul atelier de lucru din săptămâna trecută, desfăşurat la Comisia Naţională a Pieţei Financiare. După cum aveau să specifice experţii polonezi, noţiunea de cultură financiară a fost formulată în anul 2013 de Organizaţia pentru cooperare şi dezvoltare economică (OCDE) şi constă în cunoaşterea şi înţelegerea conceptelor financiare, a riscurilor şi punerea în valoare a abilităţilor, motivaţiei şi încrederii în aplicarea cunoştinţelor, capacitatea de a lua decizii eficiente în scopul ameliorării situaţiei financiare a persoanelor fizice şi a societăţii, pentru participarea la viaţa economică.

Pornind de la ideea că cel mai protejat consumator este cel pregătit, colegii polonezi s-au referit la astfel de modalităţi de educaţie financiară, cum ar fi furnizarea informaţiei prin intermediul paginilor web. În acest sens a fost adus exemplul unui proiect al Autorităţii de Supraveghere Financiară din Polonia (KNF) – site-ul www.many.many.info. El a fost lansat în 2009 şi era adresat unui public larg, în special, tinerilor – studenţilor şi elevilor de liceu. Iniţiativa avea scopul de a spori nivelul de cultură financiară a tinerilor. Site-ul furniza explicaţii în termeni înţeleşi de toţi cu privire la mecanismele de întocmire a bugetului familial, asigurări, pensii, carduri de credit şi alte produse financiare. Datorită unei campanii solide de promovare, acest site a devenit unul extrem de popular şi eficient în Polonia.

Un alt site la care s-au referit colegii polonezi a fost cel al Serviciului de consiliere financiară www.moneyadviceservice.org.uk din Marea Britanie, ce a fost instituit în aprilie 2010 ca un organ independent, responsabil de gestiunea disponibilităţilor băneşti ale oamenilor. Iniţial era numit Organul de educaţie financiară a consumatorilor, denumire utilizată în Legea cu privire la serviciile financiare din 2010. Serviciul de consiliere financiară a fost lansat în aprilie 2011 imediat ce au fost disponibile serviciile online, telefonice şi cele prestate faţă-n faţă pe întreg teritoriul Regatului Unit. Funcţiile acestui site constau în acordarea asistenţei publicului privind gestionarea datoriilor; conlucrarea cu alte instituţii ce prestau servicii legate de datorii, în vederea îmbunătăţirii disponibilităţii acestor servicii; calitatea serviciilor prestate: consecvenţa serviciilor disponibile, în ceea ce ţine de modul în care acestea sunt prestate şi consilierea acordată.

În timpul desfăşurării atelierului de lucru s-a discutat despre rolul campaniilor de informare aferente pieţei financiare, eficienţa cercetării opiniei publice cu privire la atitudinea consumatorilor vizavi de fenomenele economice, precum şi despre alte metode de comunicare publică.

Serviciul de presă al CNPF

Numarul ziarului: 
Nr.24 (696) din 14 iunie 2017