Piaţa de capital

Moldovenii vând valuta de teama aprecierii leului

Rulajul pieţei valutare în numerar a constituit 363,8 mil. USD, cu aproape 10 la sută mai mult în iulie faţă de luna precedentă. Majorarea a fost generată de creşterea operaţiunilor de vânzare-cumpărare a principalelor valute străine, potrivit datelor Băncii Naţionale a Moldovei. Economiştii susţin că majorarea tranzacţiilor a fost influenţată de aprecierea leului şi de fluxul de remiteri ale moldovenilor care muncesc în străinătate şi a exportatorilor, ceea ce depăşeşte cererea şi nevoile importatorilor.

Proiectul Twinning constituie doar începutul colaborării între KNF şi CNPF

Recent, la Comisia Naţională a Pieţei Financiare s-au întrunit membrii Comitetului de monitorizare a proiectului UE Twinning “Dezvoltarea şi consolidarea capacităţilor operaţionale şi instituţionale ale CNPF în domeniul reglementării şi supravegherii prudenţiale”, implementat cu suportul Autorităţii Poloneze de Supraveghere Financiară (KNF), care au examinat raportul privind rezultatele realizării activităţilor planificate pentru trimestrul opt de la lansare.

O premieră mult întârziată. A “ars” doar un salariu în plic

Serviciul Fiscal de Stat anunţa în săptămâna trecută despre o premieră. Un agent economic va plăti o amendă de 50 000 de lei pentru salariile “în plic”. Este, de fapt, un fel de a spune. Nimeni nu dă angajatului banii în plic. Fenomenul, în esenţă, este munca la negru, care nu este luată în evidenţa contabilă. Omul primeşte legal câteva sute de lei, iar “pe sub masă” încă câteva sute sau chiar mii.

Instabilitatea politică şi economică frânează businessul

Deşi autorităţile anunţă cu mare fast o creştere economică de 4%, tabloul businessului este sumbru în condiţiile în care se atestă evoluţii pesimiste de creditare. O parte a companiilor şi-a restrâns activităţile în aşteptarea vremurilor mai bune, iar altă parte este pe muchie de cuţit în a-şi închide activitatea ca urmare a costurilor ridicate a resurselor financiare.

BNM promite relaxarea politicii monetare

BNM plasează inflaţia pentru anul curent la 6,5%, iar pentru anul viitor la 4,4 la sută. Guvernatorul BNM, Sergiu Cioclea, a declarat la prezentarea Raportului asupra inflaţiei că Republica Moldova a ajuns la plafonul inflaţionist, iar în cazul în care va fi înregistrată o descreştere economică în anul 2018, banca centrală va continua relaxarea politicii monetare începută acum o lună când a redus rata de bază cu un punct procentual, la 8%.

Banca Mondială a aprobat noua Strategie de parteneriat cu R. Moldova

Potrivit Reprezentanţei permanente a BM la Chişinău, Consiliul directorilor executivi ai Grupului Băncii Mondiale a aprobat Strategia de parteneriat cu Moldova pentru anii 2018- 2021, care prevede acordarea asistenţei ţării noastre pentru îmbunătăţirea guvernanţei economice, serviciilor publice precum şi dezvoltarea competenţelor. Noua strategie va oferi asistenţă Moldovei în procesul de trecere la un nou model de creştere economică, mai stabil şi mai durabil.

O nouă lege a băncilor. Lovitură dură pentru acţionarii dubioşi

După furtul miliardului şi spălările masive de bani prin sistemul bancar moldovenesc, autorităţile de la Chişinău, la insistenţa FMI, au aprobat o nouă lege privind activitatea băncilor din Republica Moldova.

Banca Pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre va colabora în continuare cu Moldova în realizarea priorităţilor economice şi investiţionale

Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) va colabora în continuare cu Guvernul Moldovei în realizarea priorităţilor sale în politica economică şi investiţională, a declarat preşedintele băncii, Ihsan Delikanli.

Maturitatea redusă a VMS inhibă piaţa secundară de tranzacţionare a hârtiilor de stat

Economiile care au înregistrat performanţe deosebite, au dezvoltat în acelaşi timp şi în mod echilibrat atât piaţa bancară, cât şi piaţa financiară nebancară, în particular piaţa de capital. Astfel, o mare parte din sistemele financiare naţionale care au dezvoltat complementar ambele pieţe au reuşit în crearea precondiţiilor necesare pentru finanţarea creşterii sectorului real în acelaşi timp cu asigurarea unei stabilităţi financiare sporite, potrivit analizei privind dezvoltarea pieţei VM, prezentată de către Expert-Grup.

Pagini

Subscribe to Piaţa de capital